Revista Presei

Revista presei locale

Impact în Gorj: Revoltă în Novaci împotriva familiei tânărului care a spulberat cu mașina o femeie. Numeroși localnici din orașul Novaci sunt revoltați de de atitudinea familiei tânărului care a spulberat pe femeie de 52 de ani, care se deplasa pe marginea drumului, alături de fiul ei de 16 ani. Este vorba de judecătoarea Elena Dafinescu, președinta Judecătoriei Novaci, și de soțul, ei care ocupă o funcție de conducere la Ocolul Silvic Novaci. Cortegiul funerar de la înmormântarea Florentinei Motorcea s-a oprit o clipă și în fața Judecătoriei Novaci, în semn de protest. Novăcenii au transmis numeroase mesaje de revoltă, pe rețelele de socializare, legate de acest caz.

CEO vrea să scape de Baza de tratament de la Săcelu și de hoteluri. Complexul Energetic Oltenia  vrea să scape de activele ineficiente, care aduc pierderi companiei. Este vorba de hotelurile din Rânca, Târgu-Jiu și Turceni, dar și de Baza de Tratament Săcelu. Această măsură este prevăzută în planul de restructurare, care va fi înaintat Comisiei Europene până la sfârșitul acestei luni. „În programul acesta se vorbește că aceste activități vor fi externalizate. În limbajul managerial se vorbește de active toxice, care produc pierderi și nu produc venituri. Avem în momentul de față biserici, cimitire, școli din zona de minerit care sunt în proprietatea noastră. Ele trebuie să fie redate comunității locale, cu respectarea legislației în domeniu, care nu a fost favorabilă acestor transferuri. Baza de la tratament de la Săcelu, Hostelul Miami și hotelul de la Rânca, hotelul de la Turceni sunt active care vor fi externalizate. Urmează să vedem în ce mod. Fie va fi creată o societate cu participație mixtă, din care să facă parte și Consiliile locale care sunt interesate, sau să fie vândute. Dacă vor fi făcute și modificări legislative care să permită această externalizare“, a precizat Ion Rușeț, consilier al managerului CEO, la un post local de televiziune.

Pandurul: Sinecuri liberale. Detașare prelungită pentru Horațiu Gorun. Gorjeanul Horațiu Gorun va mai rămâne cu serviciul în Capitală, după ce i-a fost prelungită detașarea. Decizia îi aparține premierului Ludovic Orban. „Începând cu data de 21 iulie 2020, domnul Tiberiu Horaţiu Gorun, director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Gorj, exercită, cu caracter temporar, prin detaşare, funcţia publică vacantă din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Finanţelor Publice, pentru o perioadă de 6 luni”, se arată în decizia nr. 263 din 26 iunie a premierului Ludovic Orban. Horațiu Gorun a fost numit în funcție la data 21 ianuarie, nefiind singurul gorjean promovat în ministerul condus de Florin Cîțu. Colegul său din PNL, avocatul Gheorghe Pecingină, este secretar de stat la Finanțe. Ambii au fost răsplătiți și cu alte funcții din care câștigă mii de euro. Și pentru a nu rămâne mai prejos, liberalul Robert Ciocioi a fost numit de curând vicepreședinte al Autorității de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, o funcție plătită cu aproape 15.000 de lei lunar.

Gorjonline: Fosta primăriță de la Stoina, contestată de USR și PNL. Ioana Bușe, candidat PSD la Stoina, a fost contestată de USR și PNL, în privința candidaturii sale la fotoliul de primar. BEJ a respins însă obiecțiile celor două partide, cu mențiunea că este dreptul oricărei persoane să candideze, drept garantat de Constituție. Cei de la ambele partide s-au resemnat cu situația deși știu că Bușe are interdicție de a ocupa funcția de primar, prin hotărâre judecătorească. Ioana Bușe a pierdut mandatul de primar cu doi ani în urmă, fiind condamnată într-un dosar ce vizează acte de corupție. Mai exact, potrivit anchetatorilor, este vorba despre falsificarea unor acte pentru obținerea frauduloasă a unor subvenții APIA de către patronii unei firme din Craiova care au arendat terenuri în localitate. Ioana Bușe a fost condamnată definitiv, la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, sentința fiind dată în mai 2018 de către magistrații Curții de Apel Craiova.

Gorjeanul: Chivu vrea în consiliul local cu toată familia! Și-a pus cumnata pe listă. Aterizat forțat în Pro România și acceptat ca și candidat la funcția de primar al orașului Rovinari, în lipsa unei alte opțiuni, Laurențiu Chivu și-a trecut rudele și apropiații pe lista de candidați la consiliul local. Pe o poziție eligibilă, pe locul 3, Chivu a plasat-o chiar pe soția fratelui său. Chivu a fost viceprimar PP-DD al orașului Rovinari, până în toamna anului 2015, când partidul i-a retras sprijinul politic și a pierdut calitatea de ales local și, implicit funcția de viceprimar. Câteva luni, Chivu s-a regăsit în doctrina progresistă la UNPR, însă în iarna aceluiași an a cotit-o spre PNL și a candidat, fără succes, din partea liberalilor, la fotoliul de primar la Rovinari, în iunie 2016.Acum și-a schimbat, din nou, partidul, Pro România fiind singura opțiune a lui Chivu pentru a putea intra, iarăși, în cursa electorală.

Comments (1)

  1. Jannet Stoineanca

    fosta primarita Ioana Bușe, condamnata penal la 3,6 ani, nu asa cum minte oficialitatile publice si publicul din Romania, la 1, 6 cum arata prima decizie judecatoreasca,daca mai avea putina demnitate cetateneasca, se retragea cu consilieri cu tot sa se linisteasca definitiv,caci de ajuns inseamna, indeajuns.Locuitorii stoineni fiind sictiriti de atitudinea tantosa a domniei sale,tarandu-l in acest joc si pe Popescu Cosmin.

Comment here