Revista Presei

Revista presei locale

Gorjeanul: Fost director al UM Sadu, condamnat cu suspendare. Un fost șef al fabricii de armament de la Bumbești-Jiu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Craiova în dosarul în care era acuzat, alături de alți colegi de-ai săi, că ar fi contribuit la dispariția a sute de tone de materiale din rezerva de mobilizare de care unitatea trebuia să dispună în cazul în care România ar fi intrat în război. Ancheta începută acum șase ani cu reținerea pentru 24 de ore a foștilor directori Gheorghe Lori Boian, Nicolae Dijmărescu și Bogdan Lucian Gabriel s-a încheiat acum doar cu condamnarea lui Dijmărescu. El a devenit „vinovatul de serviciu”, după ce, până acum, Judecătoria Târgu-Jiu a dispus achitarea inculpaților de acuzațiile ce le erau aduse. Curtea de Apel Craiova a venit însă cu o altă decizie, prin care a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Așa s-a ajuns la condamnarea lui Dijmărescu la un an de închisoare cu suspendare.

Gorj Domino: Polițistul gorjean implicat într-un scandal sexual, 3 ani în spatele gratiilor! S-a predat la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin! Un comisar-șef a fost achitat. Un fost polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj a fost condamnat, definitiv, la trei ani de închisoare cu executare, pentru comiterea mai multor infracțiuni, în condițiile în care, în urmă cu un an și jumătate fusese achitat de magistrații de la Judecătoria Târgu-Jiu pentru toate faptele pentru care procurorii l-au trimis în judecată. Fostul șef al postului de poliție din Urdari, Nicu Pasăre, s-a predat singur, joi seara, la câteva ore după pronunțarea sentinței, la Penitenciarul Dr. Tr. Severin. Un alt polițist, comisarul șef Daniel Morie, a avut și el calitatea de inculpat în același dosar, însă judecătorii de la Curtea de Apel Craiova l-au achitat.

Pandurul: A câștigat procesul cu ALDE. Eduard Lădaru este din nou membru ALDE. Consilierul local din Târgu-Jiu a suspendat aplicarea deciziei de excludere din partid, până la judecarea pe fond a procesului. “Admite cererea reclamantului şi suspendă executarea hotărârii nr. 9/07.05.2019 emisă de Filiala Gorj a Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – ALDE Gorj, până la pronunţarea instanţei de fond. Sentinţă executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj”, a fost decizia luată, vineri, de Tribunalul Gorj.

Nelu Roșca: Mi se-ndoaie de ce zice AGA! Semnal de alarmă de la Cariera Roșiuța! Cei 200 de mineri și energeticieni ce vor fi dați afară, în această vară, din Complexul Energetic Oltenia, vor acutiza problemele din sistem. Odată cu forța de muncă redusă, va crește riscul de accidente în cariere, spune Nelu Roșca, liderul Sindicatului Liber Cariera Roșiuța. „Ca lider de sindicat, mi se-ndoaie de ce hotărăște AGA”, a declarat sindicalistul. Roșca a mai explicat, la un post local de televiziune, că nu este de acord cu decizia celor din conducerea CEO de a trimite oameni acasă și a atenționat asupra pericolelor ce pot apărea în cariere, în special, la Roșiuța, acolo unde este lider de sindicat.

Impact în Gorj: Investiții de 5 milioane de euro la Baia de Fier. Se dezvoltă domeniul turistic. Investiție de amploare în localitatea Baia de Fier. Autoritățile locale au semnat un contract de finanțare de 5 milioane de euro care vizează realizarea unei infrastructuri turistice. Primarul este convins că noile investiții vor aduce localitatea în rândul stațiunilor montane din țară. Este vorba despre un proiect mai amplu care vizează realizarea inclusiv a unui parc în zona de sub munte. ”Vom construi 7,5 km de piste de ciclism, 7,5 km de alei pietonale și un parc cu un concept unic la nivelul regiunii Oltenia, de care se vor bucura atât adulții, cât mai ales tinerii și copiii, fie ei locuitori ai comunei sau turiști. Vom investi în promovarea localității, marketingul serviciilor pe care le oferim și implementarea unui calendar de evenimente de anvergură, care să conducă la dezvoltarea turistică și, implicit, economică a Băii de Fier” a declarat Dumitru Turbăceanu.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here