Revista presei locale

[post-views]

Pandurul: Scandalul poluării, între instituții. Șefa APM Gorj: Cu DSP Gorj a vorbit cineva? Directoarea Agenției de Mediu Gorj, Ina-Liliana Blidea, a declarat că Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj ar trebui sesizată în problema Edilitara și a poluării, pentru că este vorba de sănătatea populației și ar fi în atribuțiile instituției conduse de Narcis Stoian. Totodată, directoarea spune că autorizația de mediu pentru stația de la Edilitara a fost acordată în 2003, pe legislația vremii respective, și că se acordă o singură dată. În plus, a mai spus că în zonă nu este o activitate care să fie cu adevărat poluantă. Punctul de vedere al APM Gorj a fost solicitat odată cu apariția în spațiul public a unor fotografii care indicau un fum gros din zona stației de asfalt a societății Edilitara, dar și un miros puternic. Instituția a anunțat că va plasa în zonă un echipament pentru prelevarea de analize.

Gorjonline: Surse: Alba-neagra cu bugetul CE Oltenia! Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al Complexului Energetic Oltenia ar fi ajuns abia săptămâna trecută pe masa Ministerului Energiei, potrivit unor surse din cadrul companiei energetice. Deși, la începutul lunii august, proiectul fusese trimis către Consiliul Concurenței, acesta ar fi ajuns în mâinile responsabililor din cadrul ministerului de resort abia recent. Întârzierea s-ar fi datorat birocrației, susțin aceleași surse. „Din câte am auzit, bugetul a ajuns abia săptămâna trecută la Ministerul Energiei. Degeaba așteptam cu toții aprobarea lui, pentru că încă nu era pe masa ministrului Bogdan Ivan. Nu înțeleg de ce a trebuit să stea atât de mult la Consiliul Concurenței, parcă totuși două luni este un termen mult prea mare. Sunt curios dacă, măcar după ce l-au primit cei de la minister, îl vor și aproba, sau așteptăm anul 2026 să facem acest lucru. Nu prea sunt multe de spus, decât faptul că această întârziere este cel puțin ciudată” a declarat o sursă din cadrul companiei.

Impact în Gorj: Un fost deputat și prefect de Gorj vinde un proiect de parc fotovoltaic cu putere instalată de 100 MW către o companie chineză. Mugurel Surupăceanu, fost prefect de Gorj și deputat PSD, vinde un proiect de parc fotovoltaic cu putere instalată de 100 MW către o companie chineză. O subsidiară înregistrată în Singapore a conglomeratului industrial chinez Sany Group preia 2 companii românești care dezvoltă un proiect de parc fotovoltaic cu putere instalată însumată de aproape 100 MW. Cele 2 firme de proiect din România sunt controlate de antreprenorul în energie Mugurel Surupăceanu. Tranzacția are aviz de securitate națională din partea statului român. Proiectul de parc fotovoltaic, împărțit în 2 secțiuni, cu puteri instalate vizate de 48 MW, respectiv 47,04 MW, este dezvoltat pe un amplasament de aproape 100 de hectare din comuna Dobrești, județul Dolj.

Sabotorii: Anca Bordușanu, noul președinte al ADIS Gorj. Luis Popa a confirmat numirea Ancăi Bordușanu, vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj, în funcția de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) Gorj. Aceasta urmează să își preia atribuțiile în perioada următoare. Anca Bordușanu este președinta Organizației de Femei a PSD Gorj și a ocupat anterior funcția de subprefect al județului. Numirea vine în contextul reorganizării conducerii ADIS, structură care coordonează activitatea de salubrizare la nivelul UAT-urilor membre.

Gorjeanul: Bătaie pe postul de șef la Poliția Stănești. Un alt post, scos la concurs de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, a atras numeroși candidați. Zece persoane se luptă pentru funcția de conducere de la Postul de Poliție Stănești. Candidații sunt așteptați să susțină evaluarea psihologică, la sediul Centrului de Psihosociologie, din municipiul București, pe 24 septembrie. Trei dintre ei au deja un aviz valabil. Postul de Poliție Stănești este arondat Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu, condusă de subcomisarul Alexandru Ovidiu Vîță. Candidații care vor să conducă Postul de Poliție Stănești, pe perioadă nedeterminată, trebuie să susțină evaluarea psihologică, înaintea probelor de concurs. Examenul va consta în susținerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale, se înregistrează audio și/sau video și se va desfășura la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj din Târgu-Jiu, în data de 16 octombrie 2025.

Articole similare:

Peste două mii de persoane au participat, sâmbătă, la Miercurea-Ciuc, la un protest împotriva creșterii taxelor și...

[post-views]

Președintele american Donald Trump a postat sâmbătă pentru prima dată pe rețelele de socializare, după publicarea ultimei...

[post-views]

Consiliul Politic Național al PSD se reunește, duminică, 1 februarie, la Vila Lac, pentru a stabili prioritățile...

[post-views]

Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Mătăsari, figurează pe lista persoanelor urmărite publicată...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: