Revista Presei

Revista presei locale

Pandurul: Candidat la Primăria Târgu-Jiu, carantinat la domiciliu. Candidatul PSD la Primăria Târgu-Jiu, Ciprian Florescu, este nevoit să stea acasă în următoarea săptămână, după ce Direcția de Sănătate Publică Gorj a dispus carantinarea lui. “Da, va trebui să stau acasă până vineri”, a confirmat Florescu, după ce fiica lui a fost într-o excursie, iar un copil din grup a fost depistat ca fiind infectat cu noul coronavirus. Circa o sută de copii din Târgu-Jiu sunt carantinați la domiciliu, după ce au fost în excursii la Brașov și Constanța. Trei dintre ei au fost testați pozitiv, fiind infectați cu noul coronavirus. Copiii de la școlile “Constantin Săvoiu” și “Alexandru Ștefulescu” au fost în excursii sub supravegherea unor profesori.

Are afaceri în minerit și vrea la primărie. Cine-l susține! Un om de afaceri din zona Motru intră în bătălia electorală din toamnă. Este vorba de Mihai Murdeală, patronul unei firme care a câștigat numeroase contracte cu Complexul Energetic Oltenia, pentru transportul minerilor. Murdeală nu va candida în Gorj, ci în județul vecin, Mehedinți. Mai exact în comuna sa natală Bala, aflată la câțiva kilometri de municipiul Motru. Pe lângă „apă, stradă și canal” pentru toate satele comunei, omul de afaceri promite să aducă „un investitor privat serios” în stațiunea recunoscută pentru apele minerale și nămolul terapeutic. Murdeală este susținut de PSD.

Gorjonline: Caz de COVID la Primăria Arcani, ținut la secret! O angajată a Primăriei Arcani a fost depistată, în urmă cu mai bine de o săptămână cu coronavirus, femeia fiind internată la spital, spun angajați ai primăriei. Femeia este agent agricol, iar cu câteva zile înainte de a nu mai aparea la primărie a împărțit hârtii prin sat. În primărie nu s-a făcut anchetă epidemiologică pe motiv că a trecut timpul aferent, iar cazul este ținut la secret. În incinta instituției publice s-a constituit însă, la finalul săptămânii trecute, circumscripția electorală.

Gorjeanul: Cel mai performant RMN din Oltenia funcționează, de astăzi, la Spitalul Orășenesc Rovinari. Începând de astăzi, la Spitalul Orășenesc ,,Sfântul Ștefan” Rovinari, este pus în funcțiune cel mai performant aparat de imagistică medicală prin rezonanță magnetică (RMN) din Oltenia. Aparatul face parte dintr-un lot mai mare de echipamente medicale de ultimă generație, în valoare de aproximativ 2 milioane de euro fără TVA, achiziționate de Primăria orașului Rovinari prin POR 2014-2020.

Fost polițist, candidat la Primăria Motru. Fostul șef al Poliției Motru, Florea Preda, a fost desemnat candidatul USR pentru primărie. Acesta a lucrat în poliție aproape 30 de ani. Este un artist plastic apreciat, lucrările sale de grafică și pictură regăsindu-se în muzee și colecții particulare din țară și din străinătate. „Florin, om al proiectelor pentru viața comunității, promite public ceva inedit: salariul de primar va fi timp de patru ani donat lunar pentru un concurs de proiecte ale tinerilor din Motru, sub sloganul «Vin la primărie 4 ani, fără bani»” a anunțat USR Gorj.

Impact în Gorj: A început restaurarea Culei Cioabă-Chintescu. „Ambulanţa pentru Monumente“ a ajuns la Cula Cioabă – Chintescu, din comuna Slivileşti, satul Şiacu. Se montează schela şi apoi va începe punerea în siguranță a monumentului. Este prima intervenție din Oltenia a „Ambulanţei pentru monumente“. Primăria Slivilesti va finanța materialele de construcție necesare pentru consolidarea zidăriei și refacerea acoperișului original, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” va pune la dispoziție doi meșteri șindrilari, iar Institutul Național al Patrimoniului va elabora documentația pentru punerea în siguranță a culei. Proiectul Ambulanţa pentru Monumente inițiat de către un grup de iubitori ai patrimoniului și derulat de către Asociația Inima Olteniei îşi propune să acţioneze eficient în domeniul salvgardării  patrimoniului imobil prin punerea în siguranţă a unor obiective de  patrimoniu importante aflate în stare avansată de degradare din vestul Olteniei, până când acestea vor putea fi restaurate.

Comment here