Gorjeanul: Profesorii din Gorj, în stradă. Unitate împotriva austerității! Sindicaliștii din învățământ, sănătate, administrație locală și minerit au protestat, miercuri, în centrul municipiului Târgu Jiu, exprimându-și nemulțumirea față de măsurile de austeritate impuse de Guvernul Bolojan. Acțiunea de pichetare s-a desfășurat în fața stadionului municipal și a reunit aproximativ 500 de persoane. Potrivit Simonei Urluescu, președinta Sindicatului Liber din Învățământ Târgu Jiu și lidera Uniunii Județene a Sindicatelor Democratice din România – filiala Gorj, cei mai mulți participanți au fost profesori, dar au fost alături și oameni din alte domenii. „Vom continua protestele și săptămâna viitoare. Avem în vedere organizarea unei noi acțiuni comune, alături de celelalte confederații sindicale”, a declarat Urluescu.
Sabotorii: Angajații CEO tot speră că se va aproba bugetul de venituri și cheltuieli. Ultimele declarații în acest sens au fost făcute de președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe, care a transmis că ideal ar fi ca acest lucru să se întâmple în această lună pentru că, luna viitoare, ar trebui să aibă loc rectificarea bugetului național. „Noi sperăm ca luna aceasta să fie aprobat, pentru că se vorbește că în luna septembrie o să fie rectificarea bugetului național. Noi vorbim de rectificarea bugetului la nivel național și sunt atâtea companii în țară care, la ora asta, nu au bugetele aprobate. Nu este vorba doar despre Complexul Energetic Oltenia, pentru că sunt și alte companii în care statul român este acționar și care nu au bugetul aprobat”, a declarat Căldărușe.
Pandurul: Șoc în muzica populară. Cântăreți condamnați cu executare în dosarul de înșelăciune. Judecătoria Târgu Jiu a pronunțat, miercuri, pedepse cu închisoare în dosarul de înșelăciune în care mai mulți cântăreți de muzică populară sunt acuzați că au cerut și primit ilegal bani în pandemie. Este vorba despre 13 interpreți de muzică populară și instrumentiști. Atunci, statul român a instituit măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei, printre care și suspendarea temporară a manifestărilor cultural-artistice. Doi dintre artiști au fost condamnați cu executare, sentința nefiind însă definitivă. Teodora Romina Pană a fost condamnată la 1 an și 2 luni de închisoare, cu executare în regim de detenție. Alexandru Deaconescu a primit 1 an și 6 luni de închisoare, tot cu executare. Alți artiști au primit pedepse cu suspendare. Printre cei condamnați se numără Ramona Diana Bărănescu (fostă Istudor), care a primit 1 an și 2 luni de închisoare, pedeapsa fiind amânată pe un termen de supraveghere de 2 ani. Ea va presta și 30 de zile de muncă în folosul comunității la instituții publice din Târgu Jiu. În aceeași situație se află și alte inculpate – Cristina Olteanu, Maria Violeta Ciocăzanu (fostă Priboi), Cristina Florina Grădinaru, Dorina-Raluca Sandu, Maria Roberta Crintea, Ramona Nicoleta Lăcătușu, Victoria Lăcătușu și alți inculpați – care au primit pedepse cuprinse între 6 luni și 11 luni de închisoare, amânate pentru o perioadă de supraveghere de 2 ani, cu obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității.
Gorjonline: Panică în Runcu! O aeronavă militară a survolat zona! Locuitorii comunei Runcu au trăit momente de panică, miercuri după-amiază, după ce o aeronavă militară de tip SPARTAN a survolat zona la o altitudine extrem de joasă. Zgomotul puternic și apropierea neașteptată de case au provocat confuzie și teamă, unii oameni crezând chiar că avionul s-a prăbușit sau se află în dificultate. „A trecut foarte repede și foarte jos! Am crezut că se întâmplă ceva grav”, a afirmat un localnic vizibil afectat. Evident, au apărut rapid speculații: unii au vorbit despre un posibil exercițiu militar, în timp ce alții s-au temut că aeronava ar fi fost la un pas de a provoca un dezastru. Până la urmă situația a fost lămurită: zborul, cel mai probabil, a fost unul militar planificat și face parte dintr-un antrenament de rutină.
Impact în Gorj: Exercițiu demonstrativ pe stadionul din Târgu Jiu. Inspectoratul de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj a desfășurat un amplu exercițiu tactic pe stadion, având ca obiectiv perfecționarea capacității de reacție în situații cu grad ridicat de risc. Structurile de intervenție au demonstrat sincronizare, rezistență și un nivel ridicat de coordonare, printr-un dispozitiv defensiv compact, asemănat adesea cu formațiunea „țestoasă” din istoria militară. Acest tip de exercițiu evidențiază nu doar pregătirea fizică, ci și rigoarea, disciplina și coeziunea echipei – elemente esențiale în gestionarea oricărei situații de criză. Prin astfel de antrenamente, Jandarmeria Gorj transmite un mesaj clar: siguranța cetățenilor se sprijină pe profesionalism, adaptabilitate și forța unei echipe unite, a transmis instituția.