Revista Presei

Revista presei locale

Pandurul: În prag de alegeri, liberalii promit 1,5 miliarde de euro pentru CE Oltenia. Guvernul liberal promite, cu nici trei luni înainte de alegerile locale, investiții de 7,250 de miliarde de lei (aproximativ 1,5 miliarde de euro) la Complexul Energetic Oltenia. Promisiunea apare în programul ”Reclădim România – Planul național de investiții și de relansare economică” , lansat pe 1 iulie de guvern în prezența președintelui Klaus Iohannis. Planul prevede continuarea activității CE Oltenia, având la bază construirea de noi capacități pe bază de gaze naturale și energie regenerabilă. „Astfel, sunt propuse a fi construite patru parcuri fotovoltaice, cu o putere instalată totală de circa 310 MW, construirea a 3 blocuri pe gaz, reabilitarea și modernizarea hidrocentralei de la Turceni și retehnologizarea microhidrocentralei de la Ișalnița“, arată sursa citată.

Pandurii a primit două veşti bune într-o zi. Lucrurile merg spre bine pentru echipa de fotbal locală care a primit, pe 1 iulie, două veşti bune. Pandurii Târgu-Jiu a scăpat definitiv de faliment după ce Curtea de Apel Craiova a respins, miercuri, prin sentință definitivă solicitarea de intrare în faliment a clubului, iar în procesul cu membrii asociaţi s-a fixat termen pe data de 15 iulie. Curtea de Apel Craiova a respins, miercuri, prin sentință definitivă, solicitarea de intrare în faliment a Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu. Tribunalul Gorj aprobase, la finalul anului 2019, o astfel de solicitare, pe care însă clubul, prin administratorul special Marin Golea, a contestat-o la instanța superioară din Craiova. Aceasta este considerată deja o primă victorie definitivă a clubului împotriva acționarilor, care nu mai finanțează echipa de aproximativ şase ani şi au cerut intrarea în insolvenţă, sperând probabil că Pandurii va dispărea de pe scena fotbalistică.

Gorjeanul: Cârciumaru, atac neașteptat la finul Adi Tudor: Încearcă să destabilizeze organizația municipală a PSD. Este fierbere în PSD Gorj! Senatorul Florin Cârciumaru l-a acuzat pe finul său, Adrian Tudor, că încearcă să destabilizeze, înainte de alegerile locale, organizația PSD Târgu-Jiu, nemulțumit fiind de listele de candidați. Mai mult, Cârciumaru a anunțat public că se disociază „de acțiunile hazardate” și „afirmațiile total neinspirate” ale lui Adrian Tudor, președintele executiv al PSD Târgu-Jiu. Totul după ce, într-un interviu dat postului Radio Infinit, viceprimarul Adrian Tudor a criticat faptul că PSD nu are candidat la Târgu-Jiu și că social-democrații „nu sunt vizibili pe câmpul de luptă”.

Gorjonline: Polițist gorjean, condamnat la 7 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită! A fost încarcerat în Penitenciarul Craiova. Curtea de Apel Craiova l-a condamnat, miercuri, 1 iulie a.c., pe agentul de poliție Gabriel Negoiţă la 7 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru mai multe de fapte de luare de mită şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita profesia de agent de poliţie pe o perioadă de 3 ani. Decizia magistraților e de-a dreptul halucinantă, în contextul în care șpăgile constau în covrigi, cornuri, un trening și sume între 200 și 600 de lei, însă polițistul a susținut că este nevinovat și că ar fi o înscenare.

Impact în Gorj: Dosarul spălării operelor lui Brâncuși cu apă cu jet sub presiune a ajuns la final. Dosarul penal privind spălarea cu apă cu jet sub presiune a operelor lui Constantin Brâncuși din Târgu Jiu a ajuns la final. Evenimentul a avut loc în anul 2013 și procurorii s-au autosesizat. La final, au considerat că nimeni nu se face responsabil de această operațiune, deși specialiștii au constatat că această spălare nu trebuia făcută deoarece putea duce la deteriorarea operelor din piatră. O organizație neguvernamentală a contestat în instanța de judecată soluția, iar procesul se află pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu. Ieri a fost ultimul termen înainte de deliberare, iar avocatul Victor Dumitrică consideră că este trist ce se întâmplă și speră ca cei vinovați să fie trași la răspundere.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here