Revista Presei

Revista presei locale

Gorjonline: Mărturii din infernul COVID: „Am suferit o traumă! Ne îmbolnăvim psihic, e inuman!”. Zăvoare la uși și camere de supraveghere în saloane, așa sunt „întemnițați” pacienții în Spitalul Târgu-Cărbunești. Pacienții infectați cu noul coronavirus internați în spitalul suport COVID de la Târgu-Cărbunești povestesc îngroziți experiența pe care au trăit-o în unitatea medicală. 17 zile, singură, între patru pereți, fără televizor, cu zăvor la ușă și supravegheată tot timpul, prin intermediul unei camere montată în tavan, așa descrie una din paciente infernul prin care a trecut, iar la toate acestea s-au adăugat țipetele și jignirile personalului medical, în momentul în care a refuzat să fie mutată într-un salon din care nu se vedea nici lumina zilei. Urcată în salvare și dusă împotriva voinței ei la spitalul din Târgu-Cărbunești, în condiții inumane, într-un salon cu pereții crăpați, în care barbotorul montat în perete este nesteril și nefuncțional, mărturisește o altă pacientă, îngrozită la gândul că este dependentă de nebulizare. ”Cei cu funcții rămân la Târgu-Jiu, la Boli Infecțioase, proștii sunt trimiși la Târgu-Cărbunești. Totul e după statutul social!”, e concluzia celor care au ajuns în spitalul suport COVID.

Impact în Gorj: Primăria comunei Polovragi pierde 1.000.000 de lei din cauza pandemiei de COVID-19. Bugetul comunei Polovragi a fost grav afectat de restricțiile impuse ca urmare a pandemiei cu noul coronavirus. Pierderile înregistrate de Primăria Polovragi sunt estimate la peste un milion de lei noi. Peștera Polovragi, care anul trecut a adus în visteria primăriei o sumă de 850.000 de lei din taxa de intrare, a fost închisă până în urmă cu câteva săptămâni. De asemenea, în pericol este și târgul de Sfântul Ilie, cel mai mare din Oltenia, care aduce și acesta în bugetul Primăriei peste 200.000 de lei. Primarul Gheorghe Epure a precizat că investițiile realizate din fonduri proprii vor fi întârziate și este posibil să apară probleme și cu acordarea salariilor.

Gorjeanul: Post pentru Greblă. Gorjeanul Toni Mihail Greblă are toate șansele să ocupe o funcție în cadrul Consiliului Legislativ. Comisiile juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au acordat luni, după audiere, aviz favorabil celor șase candidaţi înscrişi pentru două funcţii de preşedinte de secţie în Consiliul Legislativ. Între cei șase se află și fostul senator PSD de Gorj, Toni Greblă. Acesta a fost judecător la Curtea Constituțională a României, ocupând și funcția de secretar general al Guvernului. Consiliul Legislativ este un organ consultativ de specialitate al Parlamentului care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații și ține evidența oficială a legislației României.

Pandurul: Șase medii de 10 la Evaluarea Națională. Peste 3.000 de elevi din Gorj, care au susținut Evaluarea Națională, au scăpat, luni, de emoții. Pentru prima dată, absolvenții de gimnaziu și-au primit notele prin intermediul unor coduri oferite de școli. În Gorj s-au înregistrat șase medii de 10. Sunt patru elevi care învață în Târgu Jiu, unul în Turceni și un altul la Bărbătești. Circa 71% dintre elevii gorjeni au reușit să obțină cel puțin media 5.

Decizie definitivă pentru un director din CE Oltenia. Șeful Termocentralei Craiova II a pierdut definitiv un proces cu Complexul Energetic Oltenia. Dan Vasile a cerut suspendarea executării hotărârii Consiliului de Supraveghere al CE Oltenia, din 22 aprilie, prin care s-a constatat încetarea de drept a mandatului său de membru al directoratului. În acea ședință au mai fost revocați, din Directorat, Sorinel Boza și Ovidiu Bălăcescu. Dan Vasile a ajuns în conducerea CE Oltenia pe data de 24 noiembrie 2017, încheind un contract de mandat pe 4 ani. După plecarea din Directorat, leafa doljeanului a fost majorată, ajungând la un salariu brut de 19.927 lei. Tribunalul Dolj a respins, pe 29 mai, cererea de suspendare, ca inadmisibilă. Dan Vasile a atacat sentința. Luni, 22 iunie, Curtea de Apel Craiova a respins recursul directorului SE Craiova II, decizia fiind definitivă.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here