Revista Presei

Revista presei locale

Gorjeanul: Amicii primarului Leuștean, la încasare, în vremea pandemiei! 76.000 de euro, pentru afaceriștii care au cazat carantinați la Rânca. Pentru proprietarii de pensiuni din Rânca, transformarea acestora în centre de carantină a fost o gură de oxigen, mai ales că, timp de aproximativ două luni și jumătate, turiştii n-au mai călcat prin stațiuni din cauza restricţiilor și a stării de urgență impuse. Pandemia a fost un prilej bun pentru primarul Dumitru Leuștean pentru a-și consolida relațiile cu amicii săi, așa că, 76.000 de euro au fost direcționați către șapte firme și o persoană fizică ce au cazat persoane în carantină, în spațiile de cazare pe care le dețin în Rânca.

Sindicaliștii din CEO vor întâlnire cu Orban. „Mesajele transmise destabilizează pacea socială”. Situație grea la Complexul Energetic Oltenia. Compania funcționează de luni bune la capacitate redusă, iar minerii sunt îngrijorați. Ei cer o întâlnire cu premierul Ludovic Orban, mai ales că ultimele declarații ale acestuia, în legătură cu energia pe cărbune, au produs mari tensiuni în Gorj. Din nou, Federaţia Naţională Mine Energie solicită Guvernului României stoparea importului de energie electrică din ţări care nu au obligaţia de a achita certificate de carbon.

Pandurul: Polițiști înjurați în timpul unei intervenții la Stănești. Acțiune de amploare duminică pe raza comunei Stănești din Județul Gorj, acolo unde mai mulți indivizi au agresat verbal doi polițiști. Imagini cu incidentul au apărut pe paginile de socializare, arătând cum doi indivizi la bustul gol înjură polițiștii care aveau îndreptate pistoalele spre ei. În primă fază a fost un apel la 112, prin care se sesiza o stare conflictuală. Un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, reușind imobilizarea unui bărbat, moment în care mai multe persoane au intervenit, pentru a-l scăpa.  Pe imagini se văd doi indivizi solizi, o femeie care ba încearcă să îi calmeze, ba țipă la polițiști, și încă un bărbat supraponderal, care comenta. Polițiștii prezenți la fața locului au solicitat sprijin, astfel încât spre localitatea respectivă au fost redirectionate echipaje de ordine publică și ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Gorjonline: Italienii de pe Axa Brâncuși îl au „consultant”, în relația cu subcontractorii, pe fostul interlop Coco Păun! Miza: 2 milioane de euro. În jurul contractului de 2 milioane de euro pentru modernizarea și reabilitarea zonei protejate a Ansamblului monumental Calea Eroilor gravitează, deja, mai mulți afaceriști ca și subcontractori, intermediar fiind Coco Păun, fostul cap al lumii interlope gorjene, ”consultantul” italianului Mauro Gedda, un individ trimis de reprezentanții firmei Consorzio Stabile EBG să se ocupe de lucrările de la Târgu-Jiu. Modernizarea Axei Brâncuși a fost câștigată de filiala română a omonimei italiene, adică un SRL din București care nu figurează cu angajați, în ultimii patru ani.

Impact în Gorj: Parcul Industrial Bumbești Jiu a rămas din nou fără energie electrică. Societățile care își desfășoară activitatea în incinta Parcului Industrial Bumbești-Jiu au rămas fără energie electrică de mai multe zile. Patronii sunt disperați, pentru nu își pot desfășura activitatea, iar angajații au rămas fără obiectul muncii și riscă nu își poată primi salariile. În incinta singurului parc industrial din Gorj își desfășoară activitatea aproximativ 100 de angajați. „Este a treia oară când rămânem fără energie electrică în acest an. Nu ne putem desfășura activitatea. Utilajele nu pot funcționa“, a spus unul dintre agenții economici care își desfășoară activitatea în incinta parcului industrial. Ca urmare a precipitațiilor abundente, la stația de conexiuni, ce aparține Uzinei Mecanice Sadu, s-a produs o avarie. Cauza nu sunt doar precipitațiile abundente. Tehnologia anului 1975 presupune ca această stație să fie supravegheată permanent de către proprietar, Uzina Mecanică Sadu, care nu are capacitatea financiară de a asigura electricieni pe trei ture, care să supravegheze stația.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here