Revista Presei

Revista presei locale

Impact în Gorj: Jandarmul gorjean care era dat dispărut de trei luni a fost găsit mort în râul Bega. Jandarmul gorjean Ionuț Mădălin Nisipeanu, care a terminat Școala de Subofițeri Jandarmi Drăgășani ca șef promoție, a fost găsit, marți, decedat în canalul Bega, din Timișoara. Poliția Timiș a comunicat faptul că pe trupul tânărului de 23 de ani, nu au fost găsite urme de violență. Era dat dispărut de la jumătatea lunii februarie. Familia din localitatea Țicleni este devastată. Părinții sperau să-l găsească în viață. Ionuț a fost văzut ultima dată într-o zi de duminică. A ieșit dintr-un club, noaptea, din zona studențească și s-a urcat într-un taxi. De atunci, tânărul nu a mai fost văzut.

Demis dar repus pe funcție, în aceeași zi. Alba neagra cu schimbarea conducerii CJAS Gorj. La sediul instituției au ajuns într-o jumătate de oră două documente transmise de conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, una de revocare a actualei conduceri, alta de numire în funcție a aceluiași șef. Daniel Șurlea rămâne în fruntea CJAS Gorj până la demararea unui concurs în vederea ocupării postului.

Gorjeanul: Noul membru al Directoratului CEO a cerut mobilier din sticlă și fructe la birou. Cerere neobișnuită a celui mai nou membru al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, în chiar prima zi de muncă la compania energetică: mobilier din sticlă, birou feng shui și fructe proaspete tot timpul. Surse din companie susțin că asta a fost principala preocupare a singurei doamne din Directoratul CEO, Lăcrămioara Diaconu Pințea, însă solicitarea nu a ajuns și la Daniel Burlan, președintele Directoratului, care a afirmat că, oricum, compania nu are fructe la protocol. Femeia de afaceri din București, propulsată în Directoratul CE Oltenia la recomandarea ministrului Economiei, Virgil Popescu, a deținut, în ultimii 19 ani, funcții importante în cadrul OMV Petrom. Ca o coincidență este faptul că actualul ministru al Economiei a fost director al sucursalei PECO Mehedinți a Petrom, înainte de preluarea fostei companii de stat de către austriecii de la OMV, iar din 2007 deține, alături de soția sa, care este asociat majoritar și administrator, firma Lavist SRL ce operează, în prezent, ca dealer, trei benzinării Petrom în județul Mehedinți.

Gorjonline: Greșeală la nivel înalt! Ministrul Sănătății a numit-o pentru a doua oară pe dr. Vlad director medical al Spitalului Târgu-Jiu! Șeful DSP Gorj nu l-a anunțat că s-a întors în funcție medicul Coleașă. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a emis, la data de 7 mai a.c., Ordinul nr.577 prin care a numit-o în funcția de director medical al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu pe medicul Elena Vlad, ”pe perioada incapacității temporare de muncă a d-nei Coleașă Nicoleta Simona, respectiv pe perioada situației de urgență…”, după cum se menționează în documentul publicat în Monitorul Oficial. Efectele actul normativ au încetat la data de 12 mai a.c., când medicul Simona Nicoleta Coleașă a revenit din izolare la domiciliu, adică i-a încetat incapacitatea temporară de muncă și, implicit, și-a reluat postul de director medical. Deși DSP a decis data la care medicul Coleașă putea ieși din izolare la domiciliu, nu a comunicat și Ministerului Sănătății că aceasta va reveni în funcție pe 12 mai. Așa că, pe 15 mai, ministrul Sănătății a emis un nou ordin, similar cu cel din data de 7 mai, numai că a fost schimbată ”starea de urgență” cu ”starea de alertă”, iar medicul Elena Vlad a fost numită, din nou, în funcția de director medical, numai că, Simona Nicoleta Coleașă revenise în funcție de trei zile. Reprezentantul Ministerului Sănătății în teritoriu, mai exact Narcis Stoian, directorul DSP Gorj, nu l-a anunțat pe ministrul Sănătății, Nelu Tătaru despre acest aspect și l-a lăsat să greșească, iar efectele ordinului emis pe data de 15 mai s-au anulat chiar de la intrarea sa în vigoare.

Pandurul: Încă o schimbare de gardă la CE Oltenia. Noi șefi. Acționarii Complexului Energetic Oltenia sunt convocați, pe 12 iunie, pentru a alege noii membri ai Consiliului de Supraveghere. Actualii supraveghetori vor fi revocați din funcție, ca urmare a expirării contractelor de mandat. Noii șefi ai CE Oltenia vor avea tot un mandat provizoriu, de 4 luni. Totodată, acționarii companiei vor stabili indemnizația fixă brută lunară a membrilor CS-ului și vor aproba forma contractului de mandat. Supraveghetorii CE Oltenia care și-au început mandatul pe 19 decembrie 2019 sunt: Dumitru Mărculescu – președinte, Constantin Săceanu, Iulian Vasile Popescu, Mădălin Cornel Eftenoiu, Cosmin Ionuț Mitrică, Răzvan Alex Ionescu și Petre Mădălin Georgescu. Cei șapte supraveghetori aveau mandat până în aprilie, dar acționarii companiei au decis prelungirea contractelor cu încă 2 luni. Prin urmare, mandatele șefilor CE Oltenia vor expira pe 13 iunie.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comments (1)

Lasă un răspuns la Revista presei locale | infoGorj Anulează răspunsul