Revista Presei

Revista presei locale

Gorjonline: Polițiștii de la SICE, în control la o PRIMĂRIE din Gorj. Polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au descins, vineri, la primăria condusă de edilul liberal Vasile Vlăduleanu, instituția fiind una dintre UAT-urile din Gorj verificate în ultima perioadă pe linia utilizării banului public în perioada stării de urgență. Mai exact, organele de poliție au ridicat documente care au legătură cu contracte date unor agenți economici privind dezinfecțiile, hrana izolaților și materialele de protecție.

Pandurul: CE Oltenia își reia activitatea cu 50% din angajați. De astăzi, Complexul Energetic Oltenia reia activitatea în zonele Rovinari și Jilț. E vorba de mineri care au fost până acum în șomaj tehnic. Oficialii companiei au anunțat că vor lăsa acasă, în continuare, jumătate din salariați pentru a fi respectată distanța socială în cariere. Chiar și-așa, riscul de infectare rămâne ridicat, mai ales în vestiare unde se întâlnesc mai mulți mineri.

Director lăsat fără serviciu. Două sancțiuni pentru aceeași faptă! Fostul director al APIA Gorj, Constantin Negrea, a rămas fără loc de muncă. După pierderea procesului de incompatibilitate, Negrea a făcut un pas în spate, însă nu a plecat de la conducerea instituției. Asta până luna trecută, când a fost dat afară. Negrea s-a adresat instanței și a cerut reintegrarea sa pe post, menționând că a fost deja sancționat pentru această abatere disciplinară. Procesul se va judeca la Tribunalul Gorj. Negrea a fost găsit incompatibil, în anul 2016, pentru că a deţinut, simultan, funcţia publică de director al APIA Gorj şi cea de expert tehnic judiciar în specializarea agricultură, calitate aflată în legătură cu atribuțiile din fișa postului.

Impact în Gorj: Director medical SJU Târgu Jiu: Tot personalul angajat al secțiilor Ginecologie, Neonatologie și ATI I va fi testat. Noua conducere a Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu a transmis care sunt primele măsuri ce se vor lua în secția de Ginecologie, unde, în urmă cu câteva zile o proaspăt mămică a fost confirmată cu COVID 19. Directorul medical, Elena Vlad, a anunțat că pe lângă ancheta epidemiologică demarată de către DSP Gorj, toate cadrele medicale din trei secții ale spitalului vor fi testate. „Tot personalul angajat al secțiilor ginecologie, neonatologie și ATI I va fi testat PCR. Dezinfecția secției de ginecologie se efectuează parcelar deocamdată, dar s-au sistat internările pentru o perioadă, urmând ca pacientele să fie externate gradual. Va urma o zi de dezinfecție totală a secției astfel încât în data de 13.05.2020 secția să poată fi redeschisă în siguranță atât pentru paciente, cât și pentru personalul sanitar. În această perioadă urgențele ginecologice sunt preluate de celelalte secții de ginecologie din județ” a transmis Vlad.

Gorjeanul: Boza, primul solicitant din istorie, care cere să fie angajat director în companie! Burlan a trimis ,,problema” Consiliului de Supraveghere. Sorinel Boza, fostul manager CEO, a făcut cerere în scris să fie angajat în companie, dar nu pentru orice post, ci pe cel de director al Direcției Strategii. Acest lucru a fost recunoscut chiar de managerul CEO, Daniel Burlan, care a afirmat la un post local de televiziune că a transmis ,,problema” Boza către Consiliul de Supraveghere. ,,Solicitarea (n.r. lui Boza) este făcută către CS, acesta prin Comitetul de Nominalizare și Remunerare face evaluările personalului și propunerile pentru încadrarea în funcția de director. Problema este la CS”, a declarat, vineri, Daniel Burlan.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comments (1)

Comment here