Revista Presei

Revista presei locale

Gorjeanul: Crucea Roșie Gorj donează măști, viziere de protecție, combinezoane și dezinfectanți Spitalului Târgu-Cărbunești. Președintele filialei, Marius Vlaicu, a anunțat că astăzi va face o donație importantă Spitalului COVID. La unitatea de la Târgu-Cărbunești vor fi trimise 1300 de măști, 50 de combinezoane de protecție, 100 de viziere, 25 litri dezinfectant. Tot astăzi vor fi donate materiale igienico-sanitare Spitalului TBC Dobrița și Centrului Suseni al DGASPC Gorj.

Coordonatorul Poliției Locale Târgu-Cărbunești, prins cu chiriașa în locuința de serviciu! Nicolae Stăncioi, coordonatorul Poliției Locale Târgu-Cărbunești, a comis-o grav. Acesta și-a subînchiriat locuința de serviciu, pentru care plătea 70 de lei lunar la primărie, unei femei din Baia de Fier, care lucrează la o unitate de confecții din oraș. Prinsă în fapt, chiriașa s-a dat rudă cu polițistul și chiar a explicat, în fața reprezentanților primăriei chemați la fața locului, că ar locui ,,împreună” cu polițistul local în imobilul aparținând unității administrative. Aceasta a dat declarație în fața unei salariate de la Urbanism, recunoscând că ocupase apartamentul pe care avea contract polițistul local, dar nu și că i-ar fi plătit chirie lunară la chiriașul de drept. Acesta a renunțat de bunăvoie la locuința de serviciu, după incident, și va ajunge în fața Comisiei de Disciplină a Primăriei Târgu-Cărbunești.

Pandurul: Când vor lua salariații CE Oltenia prima de 1 Mai. Prima de Ziua Muncii nu a ajuns încă la salariații CE Oltenia, dar sumele vor fi virate până la jumătatea lunii mai. Potrivit liderilor sindicali, astăzi, va fi semnat contractul cu firma care va furniza tichetele cadou. În termen de patru-cinci zile, tichetele vor fi tipărite și vor ajunge la subunitățile Complexului Energetic Oltenia. Până cel târziu 15 mai, toate cardurile vor fi alimentate cu suma de 1.300 de lei. Compania are în jur de 12.500 de salariați.

Gorjonline: Cinci containere achiziţionate de Primăria Târgu Jiu şi donate SJU Târgu-Jiu. Primăria Târgu Jiu a achiziţionat cinci containere, dotate cu rețea electrică, aparate de aer condiționat, boiler electric şi baie, şi le-a dat în folosinţă Spitalului Județean de Urgenţă din Târgu Jiu pentru perioada stării de urgență. Trei dintre ele au ajuns la Spitalul Tudor Vladimirescu, iar două la Secția de Boli Infecțioase. „Au venit cele cinci containere pe care le-am și dat în folosință Spitalului Județean pentru perioada stării de urgență. Sunt unități locative moderne, care măsoară 2,5 metri lățime și 6 metri lungime. Sunt dotate cu rețea electrică, aparate de aer condiționat, baie cu tot ceea ce este necesar, inclusiv boiler electric. Trei dintre containere au fost duse la Spitalul Tudor Vladimirescu, iar două la Secția de Boli Infecțioase. Continuăm să ajutăm Spitalul Județean Târgu Jiu și vom răspunde mereu solicitărilor conducerii acestuia, așa cum am făcut-o și atunci când am alocat cele 6 miliarde de lei vechi pentru aparatură medicală”, a anunţat primarul Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Impact în Gorj: Târgu Jiul poate scăpa de apa la program pe timp de secetă! Trei variante propuse de viceprimarul Aurel Popescu. Viceprimarul Aurel Popescu a purtat discuții cu conducerea Aparegio pentru a evita raționalizarea distribuirii de apă către populație. S-au pus pe hârtie mai multe variante de lucru ce pot fi puse în practică în termen scurt. Prin rezervoare de înmagazinare a apei dar și prin readucerea la viață a unei rețele mai vechi de alimentare cu apă, Târgu Jiul poate trece ușor peste seceta din vară. Discuțiile au avut loc atât în contextul actualei perioade greu încercate, de pandemie, dar și pentru că lipsa ploilor poate atenua nevoia de apă din sol. Cum în fiecare an sunt probleme cu apă în Târgu Jiu din cauza secetei, autoritățile doresc să preîntâmpine astfel de neplăceri.

Comments (1)

Comment here