Revista Presei

Revista presei locale

Pandurul: Trei spitale din județul Gorj vor primi bani din conturile Consiliului Județean Gorj. Este vorba despre spitalul suport pentru Covid, cel de la Târgu-Cărbunești, de Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu și de cel de la Dobrița. Cei mai mulți bani au fost alocați pentru ca unitățile medicale să cumpere echipamente de protecție de folos medicilor și pacienților în lupta cu noul tip de coronavirus. La spitalul din Dobrița, se vor face și reparații urgente.

Pandurii a obținut suspendarea deciziei de faliment. Pandurii Târgu Jiu a înregistrat, joi, un succes în procesul de suspendare a deciziei de faliment, proces care fusese amânat la finalul anului trecut. Instanţa de la Craiova a suspendat definitiv decizia de faliment dictată la Târgu Jiu, iar decizia este fără cale de atac. Clubul Pandurii Târgu Jiu a reuşit să suspende procedura de faliment care a fost cerută de administratorul judiciar al clubului şi care fusese aprobată inițial de Tribunalul Gorj în luna noiembrie a anului trecut. ”E o decizie firească a Curții de Apel Craiova, atâta timp cât clubul are de primit peste 3 milioane de euro de la acționari. Așteptăm să se încheie și acele procese, apoi acționarii vor trebui să plătească și pentru perioada 2017-2020. Cei 3,3 milioane de euro sunt doar pentru perioada 2014-2017”, a spus fostul președinte al Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu.

Gorjeanul: LIDL România confirmă: Salariatul supermarketului de la Motru, din Imoasa, este POZITIV la coronavirus. Un salariat al LIDL Motru, cu domiciliul în județul Mehedinți, este suspect de coronavirus. LIDL România a confirmat informația, precizând că angajatul este pozitiv. ,,Un coleg din magazinul nostru din Motru a contactat virusul SARS-CoV-2. Starea sa este bună, iar gândurile și urările noastre de însănătoșire grabnică se îndreaptă către el. Colegul nostru a intrat în mod voluntar în autoizolare de la primele simptome, iar compania noastră a luat fără întârziere măsuri de prevenire și combatere a răspândirii virusului în magazinul nostru din Motru, încă de când colegul nostru a devenit suspect de această boală. Astfel, începând cu luni, 27 aprilie, toți angajații care lucrau în aceeași tură cu colegul nostru au intrat în autoizolare. Tot în cursul zilei de 27 aprilie, am aplicat măsuri de dezinfectare și curățire. Imediat ce am avut confirmarea acestui rezultat, în cursul serii de 29 aprilie, am aplicat măsuri suplimentare de dezinfectare și curățire și am dispus intrarea în autoizolare a oricărui alt coleg care a avut contact în ultimele 2 săptămâni cu angajatul din acest magazin Lidl. Astfel, în acest moment, toți angajații Lidl care au intrat în contact cu colegul confirmat pozitiv cu SARS-CoV-2 se află în autoizolare, fiind în evidența Direcției de Sănătate Publică” a transmis compania.

Gorjonline: Conducerea fabricii de confecții din Motru, CERCETATĂ PENAL, din cauză că a chemat angajații la muncă, deși știa că au simptome de COVID-19. Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru a comunicat, joi, 30 aprilie, că a înregistrat dosarul în care organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”. ”S-a reţinut că, în perioada martie – aprilie 2020, reprezentanţii operatorului economic SC Manufactura SRL Motru, nu au respectat măsurile dispuse cu privire la reglementările legislative în vigoare privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, solicitând prezentarea la locul de muncă a angajaţilor, cunoscând că aceştia prezintă simptome specifice infectării cu COVID 19, având drept urmare răspândirea acestei boli infectocontagioase la alte persoane. În acest context s-a dispus începerea urmăririi penale, in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii sus-menţionată”, se arată în comunicatul remis presei de către purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru.

Comments (1)

  1. […] Pandurul: Trei spitale din județul Gorj vor primi bani din conturile Consiliului Județean Gorj. Este vorba despre spitalul suport pentru Covid, cel de la Târgu-Cărbunești, de Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu și de cel de la Dobrița. Cei mai mulți bani au fost alocați pentru ca unitățile medicale să cumpere echipamente de protecție de folos medicilor și pacienților în lupta cu noul tip de coronavirus. La spitalul din Dobrița, se vor face și reparații… Cititi tot articolul […]

Comment here