Revista Presei

Revista presei locale

Impact în Gorj: Când vor fi făcute primele teste de COVID-19 în Târgu Jiu. Astăzi vor fi efectuate primele teste pentru  COVID-19 la laboratorul de genetică din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Dumitru Vienescu, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, a anunţat că laboratotul va fi pus în funcţiune la ora 14,00. Acesta a precizat că vor putea fi efectuate în jur de 200 de teste în fiecare zi. „Vor avea prioritate pacienţii internaţi în spital care au simptome specifice infectării cu COVID-19. S-a făcut recepţia laboratorului. Deocamdată, avem teste suficiente, dar vor mai fi cumpărate de către spital“, a spus Vienescu.

Gorjeanul: Dezinfecție masivă la Cariera Roșia, în sectorul II care are trei salariați cu coronavirus. Conducerea Complexului Energetic Oltenia a stabilit ca, de astăzi, timp de trei zile, să se facă dezinfecție masivă în Sectorul II-Fărcășești, de la Cariera Roșia, locul unde trei salariați care lucrau, în schimburi, pe excavatorul 03, au fost depistați cu coronavirus. Alți trei colegi au ieșit negativi la test, fiind internați încă în spitalele din Rovinari și Târgu-Jiu pentru că au alte probleme medicale. Alți doi mineri de la Sectorul II sunt internați, în spitalul din Rovinari și își așteaptă rezultatul la testul făcut pentru depistarea coronavirusului. Timp de trei zile în Sectorul II de la Cariera Roșia se va face dezinfecție masivă. Lucrarea se va efectua de către Minprest Serv, care va interveni atât pe platou, cât și în zonele comune, vestiare, grupuri sanitare din sectorul Fărcășești al unității miniere.

Gorjonline: Managerul Spitalului Motru a suspendat concursul la care s-a înscris doar nora directorului medical. Doctorul Alin Efrim, managerul Spitalului Motru, a decis să suspende, pe motiv de coronavirus, concursurile din cadrul unității medicale, oprit fiind, pentru o perioadă necunoscută, inclusiv concursul la care s-a înscris nora directorului medical al spitalului, Elena Catană. Acest concurs pentru postul de referent ultimul an la Oftalmologie a fost organizat tot în timpul coronavirusului, dar, lucrurile s-au complicat după ce prezența rudei directorului medical, singură, în competiția pentru post, a fost făcută publică.

Pandurul: Au fost numiți doi noi șefi în Directoratul CE Oltenia. Consiliul de Supraveghere a ales doi noi membri în Directoratul Complexului Energetic Oltenia. Asta după ce trei dintre vechii directori au fost revocați. În locul lor, vor veni Grigore Popescu și Valeriu Pătran, urmând, de asemenea, să mai fie selectat încă un director. Sorin Boza, Dan Vasile și Ovidiu Bălăcescu au fost revocați din Directoratul companiei energetice. Miercuri, cei din Consiliul de Supraveghere au ales două persoane noi în locul lor. Nu se știe ce obiect de activitate va avea Pătran în cadrul companiei. Grigore Popescu, în schimb, va avea în atenție sectorul de minerit.

Fabrica din Rovinari, comandă specială pentru Poliția Gorj. Fabrica de centuri de siguranță auto din Rovinari produce, de la începutul lunii, combinezoane de lucru și halate de vizitare. Primele 100 de echipamente au fost donate spitalului din Rovinari, însă o comandă importantă a ajuns și la Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj. Instituția a cumpărat nu mai puțin de 302 combinezoane de unică folosință. Prețul este de 21,88 lei fără TVA. Factura emisă de Moveos Rovinari către IPJ Gorj nu depășește 7 mii de lei. Combinezonul este fabricat din polipropilenă. Materia primă provine din Republica Moldova, compania Moveos fiind unic importator.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comments (1)

Comment here