Revista Presei

Revista presei locale

Gorjeanul: O femeie, luată cu izoleta din Meteor, își așteaptă la Infecțioase rezultatul testului la coronavirus. O femeie în jurul vârstei de 40 de ani a fost luată, sâmbătă, cu izoleta din cartierul Meteor al municipiului Târgu-Jiu. Femeia se afla izolată la domiciliu, după ce a revenit din Anglia iar, acum, este internată în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență, unde așteaptă rezultatul testului de coronavirus. Alături de pacienta internată sâmbătă, se mai află, potrivit responsabililor unității, încă șase pacienți, care au statut de suspecți. În acest moment, în Spitalul COVID-19 de la Târgu-Cărbunești sunt internați doar doi infectați cu coronavirus.

Gorjonline: Adepții unui cult religios, din comunitatea de romi din cartierul Meteor, „botez” în piscină din plastic! La ceremonial au participat zeci de persoane! Poliția a demarat verificări. Un pastor a oficiat, luni, 13 aprilie, un ritual de botez, într-o sectă religioasă, în comunitatea de romi din cartierul Meteor din Târgu-Jiu. La evenimentul care a avut loc în Biserica Apostolică au participat zeci de persoane, în contextul în care ordonanțele militare impun anumite condiții privind deplasarea, interzic adunările în grupuri mai mari de trei persoane și recomandă păstrarea unei distanțe între acestea. Așa-zisul botez a fost transmis, în direct, pe Facebook, de liderul comunității de romi din cartierul Meteor, Ion Mihai, zis ”Ministru”, însă, ulterior, acesta a șters postarea. În imaginile ajunse în spațiul public se poate observa faptul că mai multe persoane au fost ”botezate” într-o piscină din plastic amplasată în mijlocul Bisericii Apostolice.

Impact în Gorj: Familia jandarmului gorjean dispărut în Timişoara a depus plângere penală. Familia jandarmului gorjean în vârstă de 23 de ani, care a dispărut fără urmă în luna februarie a depus o plângere penală, după ce s-a luat măsura ca cercetările să fie stopate pe perioada stării de urgenţă. În urmă cu două luni, Ionuţ Mădălin Nisipeanu a dispărut după ce a plecat dintr-un club aflat într-un campus studenţesc din Timişoara, acolo unde îşi desfăşura activitatea. Au fost căutate imagini de pe camerele de supraveghere şi s-a discutat cu ultimele persoane care l-au văzut în viaţă, dar fără vreun rezultat. Tânărul jandarm a fost căutat chiar şi în râul Bega. Plângerea penală a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara. Părinţii tânărului au mari semne de întrebare cu privire la modul în care se desfăşoară ancheta. Tatăl acestuia spune că nu a fost interogat taximetristul care l-a luat pe Ionuţ de la club, care este cadru militar.

Pandurul: Zeci de mii de măști, împărțite minerilor și energeticienilor. Complexul Energetic Oltenia reface periodic stocurile de materiale de protecție și substanțe dezinfectante. În această perioadă, zeci de mii de măști și mănuși au fost împărțite angajaților. În plus, s-au refăcut stocurile de gel antibacterian și alcool sanitar. Peste 40 de mii de măști a cumpărat compania energetică și le-a împărțit salariaților, dar s-au dovedit a fi insuficiente mai ales că nu pot fi purtate prea mult timp. În repetate rânduri, minerii și energeticienii au fost sfătuiți de liderii lor de sindicat să poarte măști chiar și improvizate. În acest fel, riscul să se îmbolnăvească va scădea.

Pachete cu alimente pentru bătrânii din două localități gorjene. Aproximativ 90 de bătrâni din localitățile Târgu-Cărbunești și Drăguțești primesc pachete cu alimente în cadrul proiectului ”Alături de bunici”. Mai mulți voluntari vor merge miercuri și joi împreună cu primarii din cele două localități la persoanele vârstnice fără susținători sau altă formă de ajutor. Fiecare pachet conține produse alimentare și de igienă, precum și informații despre măsuri de prevenire a infectării cu COVID-19.

Comment here