Revista Presei

Revista presei locale

Impact în Gorj: Medicul octogenar care s-a mutat în spital pentru a lupta împotriva noului coronavirus. Un medic ATI de la Spitalul Orăşenesc din Rovinari s-a mutat în spital în această perioadă pentru a fi mai aproape de pacienţi. Petre Ciuvăţ împlinește 80 de ani.  Nu se gândeşte să renunţe şi să plece acasă de teamă că s-ar putea infecta cu noul coronavirus. Medicul lucrează de aproximativ cinci ani la Secţia Terapie Intensivă a Spitalului Orăşenesc din Rovinari. Medicul a declarat că nu se teme de pandemia care a paralizat întreaga lume, pentru că nu este  vreun pericol, dacă te protejezi: „Nu este vreun pericol, dacă te protejezi şi ştii cum să faci acest lucru. Nu îmi este teamă deloc de acest virus. Decizia de a deveni medic o iei ca să-i vindeci pe ceilalţi, dar cum poţi să faci asta dacă îţi este teamă de boală? Nu înţeleg cum altora le este teamă. Le transmit să fie curajoşi si să-şi vadă de meseria lor. Eu iubesc foarte mult profesia aceasta“ a declarat doctorul Ciuvăț.

Femeie răpusă de cancer. Familia se află în carantină şi nu îşi poate lua rămas bun, O femeie din oraşul Rovinari a murit, marţi seara, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, fiind răpusă de cancer. Familia nu i-a putut fi aproape, pentru că cei doi copii şi soţul se află în carantină la Rânca, după ce au venit din Anglia. Mai mult decât atât, aceştia nu pot nici măcar să-şi ia rămas bun şi să meragă la înmormântare, pentru că nu le este permis să plece din carantină. Femeia se lupta de mai mult timp cu cancerul, dar, în ultima perioadă, starea ei s-a agravat, iar cei doi copii şi tatăl ei au venit duminica trecută în ţară pentru a fi împreună de Paşte.

Gorjeanul: Activitatea COVID-19 din județ, supervizată de șefa DSP Mehedinți. Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a desemnat coordonatori pe fiecare regiune istorică pentru a superviza măsurile luate în lupta contra noului coronavirus, activitatea pe regiunea Olteniei, implicit Gorjul, urmând să fie coordonată de șefa DSP Mehedinți. Miruna Constantin este specialistul pe care ministrul Sănătății l-a ales pentru misiunea respectivă, una deloc ușoară dacă ținem cont că în Mehedinți, spre deosebire de Gorj, s-au înregistrat chiar și decese din cauza COVID-19. Numirea acesteia în funcție s-a făcut în condițiile în care și șeful IPJ Gorj provine tot din Mehedinți, între cele două județe fiind în ultimii ani un adevărat „schimb de experiență” între cei ajunși să ocupe diverse posturi importante.

GorjOnline: Fiul unui consilier liberal din Albeni, internat la Infecțioase după ce s-a întors din Anglia! E SUSPECT de coronavirus! De la finalul săptămânii trecute, fiul unui consilier local din Albeni, a fost luat de la domiciliu, acesta intrând în izolare după ce a revenit din Anglia, pentru a fi internat în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Gorj. Tânărul suspect de coronavirus, spun localnicii, ar fi intrat în contact cu asistenta comunitară de la Primăria Albeni, chiar în ziua când pacientul a fost dus la spitalul din Târgu-Jiu.

Meniu de lux oferit izolaților de primarul Vlăduleanu! 130 de persoane din Bîlteni au primit fiecare hrană de 100 de lei/zi. Primăria Bâlteni bate recordul la sumele cheltuite în numele coronavirus, pentru persoanele izolate din localitate. Printr-o hotărâre de Consiliu Local, dată pe 18 martie 2020, edilul și aleșii locali, 14 la număr, au stabilit ca izolații și autoizolații din Bâlteni să primească hrană de 100 de lei pe zi. La final de martie, în Bâlteni erau 130 de izolați la domiciliu, numărul crescând până la 150, spun localnici ai comunei.

Pandurul: Au furat deja dezinfectantul din scara blocului. Marți a fost pus un recipient cu dezinfectant în scara unui bloc din Rovinari, iar miercuri deja nu mai era. Primarul din localitate, Robert Filip, s-a declarat cuprins de “un profund sentiment de tristețe, amestecat cu furie și deznădejde”. Filip a spus că speră să fie un incident izolat. “Se fac eforturi financiare mari în această perioadă pentru a respecta Ordonanțele Militare și ne rugăm cu toții ca, până la urmă, să trecem cu bine peste una dintre cele mai negre perioade prin care trece întreaga națiune română, întreaga omenire. Ceea ce s-a întâmplat la blocul E1, scara 2, la scurt timp după ce am montat recipientele cu dezinfectant, sper să fie un incident izolat pentru că eu am mare încredere în rovinăreni”, a spus primarul.

Comments (1)

Comment here