Revista Presei

Revista presei locale

Impact în Gorj: Opt pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență cu simptome de îmbolnăvire cu COVID-19. Cei opt pacienți sunt internați la Secția de Boli Infecțioase. Aceștia au fost testați și se așteaptă sosirea rezultatelor. Persoanele sunt izolate în saloane speciale. „Vin din ce în ce mai mulți pacienți cu probleme respiratorii“, a declarat Dumitru Vienescu, directorul interimar al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Până acum, toate rezultatele testelor făcute la pacienții internați în Spitalul Județean de Urgență care au fost suspecți de îmbolnăvire cu noul coronavirus au fost negative. În perioada următoare ar putea demara la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu lucrările de amenajarea a unui laborator unde s-ar putea efectua teste de depistare a pacienților infectați cu coronavirus. „Am trimis o schiță cu proiectul și sperăm ca lucrările să înceapă în perioada următoare“, a precizat Dumitru Vienescu.

Pandurul: Mii de salariați cu contracte suspendate și primul val de șomeri. Peste trei mii de salariați din județul Gorj s-au ales în ultima perioadă cu contractele de muncă suspendate. Cele mai multe situații sunt ca urmare a pandemiei de coronavirus, iar aceasta a fost singura soluție ca oamenii să mai primească un salariu în această perioadă deloc profitabilă pentru firmele și fabricile unde lucrează. În curând, alți peste o mie de angajați din Târgu Jiu vor fi trimiși în șomaj tehnic. Este vorba, în această ultimă situație, de angajații de la fabrica de cablaje din Târgu Jiu.

Consiliul Județean cumpără ambulanțe. Două noi ambulanțe de tip A2 vor ajunge în dotarea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Consiliul Județean Gorj organizează o procedură simplificată pentru achiziționarea celor două salvări. Suma oferită este de aproape o jumătate de milion de lei. „Cele două ambulanțe vor servi la transportul pacienților între locațiile spitalului, transport care în prezent se efectuează cu un singur autoturism, ceea ce conduce la timpi de așteptare foarte mari”, se precizează în caietul de sarcini al achiziției publice. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 24 aprilie.

GorjOnline: REVOLTĂTOR! Consilierii locali și-au tras tablete de 25.000 de lei și TAIE din rația celor izolați la domiciliu. În actualul context epidemiologic generat de riscul răspândirii și infectării cu noul coronavirus, aleșii locali din Târgu-Jiu și-au aprobat tablete, așa că municipalitatea a cheltuit 25.000 de lei pentru achiziționarea acestora. Între timp, municipalitatea a redus sumele alocate pentru hrana târgujienilor aflați în izolare la domiciliu de la 100 la 30 de lei pe zi și a cerut banii înapoi de la șase biserici care primiseră finanțare la finele lunii trecute.

Șeful unei cariere a CEO a băgat aproape 20 de mineri sub o umbrelă! Asta deși sunt interzise grupurile mai mari de 3 persoane. Constantin David, șeful Carierei Roșiuța, a încălcat una din măsurile impuse în cel de-al doilea decret al stării de urgență. Din dorința de a veni în ajutorul minerilor navetiști care s-au supărat după ce au stat, luni dimineața, zeci de minute în stația din Motru, fără un acoperiș deasupra capului, în timp ce afară ningea abundent, acesta i-a adunat pe toți sub o umbrelă, luată de la restaurantul Ghiocela. Minerii navetiști de la carierele din Motru au stat, luni, peste 20 de minute în ninsoare, deoarece în parcare nu există nici măcar o copertină sub care oamenii să se poată adăposti în caz de intemperii. Până acum, minerii se băgau la terasa Ghiocela, un fel de cort amplasat în parcare, care, însă în aceste zile, din cauza epidemiei de coronavirus, a fost închisă.

Gorjeanul: Încă o familie cu un bebeluș, izolată la Drăguțești, uitată de autoritățile locale. Din data de 18 martie, Ghizela Bîzu, în vârstă de 59 de ani, a revenit acasă, la Drăguțești, din Anglia, fiind anunțată la DSP Gorj de la data sosirii în țară. Femeia s-a izolat la domiciliu, alături de fiica și de cele două nepoate, una de 17 ani și alta de un an și trei luni. Femeia a afirmat că, abia duminică seara, a fost întrebată de o salariată a Primăriei Drăguțești dacă are nevoie de ceva, fiindu-i adusă o cutie de lapte praf. ,,Am fost întrebată ce aș putea să mănânc. La un moment dat le-am zis să îmi aducă o plasă de urzici. M-am enervat cumplit, deoarece nu ni s-a asigurat nici măcar pâinea atâtea zile! În schimb, ne vine periodic la poartă un agent de poliție care ne scoate afară din casă ca să vadă dacă suntem la domiciliu toți sau nu. I-am zis polițistului de ce nu ni s-au adus cele necesare, iar acesta a motivat că primarul nu are buget, iar dacă vreau mai multe să plătesc”, a declarat localnica.

Comments (1)

Comment here