Revista Presei

Revista presei locale

Gorjeanul: Târgujian reîntors din Italia, luat cu izoleta de la un bloc din zona Debarcader! A fost reclamat de vecini. A fost panică, joi, în jurul orei 11.00 în cartierul Debarcader al municipiului Târgu-Jiu, după ce pe strada cu tipografia a fost văzut un echipaj SMURD, care s-a oprit la un bloc situat vizavi de lac. De acolo a fost ridicat un bărbat, întors din Italia, care nu a anunțat  autoritățile. Locatarii din zonă s-au panicat și l-au denunțat, acesta fiind luat cu izoleta, și dus într-un centru de carantină din județul Gorj.

Pandurul: Salariații CE Oltenia, prin rotație în concediu. Conducerea Complexului Energetic Oltenia a luat noi măsuri pentru a diminua riscul apariției unor cazuri de Covid-19 în rândul salariaților. Angajații TESA vor intra în concediu de câte 14 zile, prin rotație. În acest fel, birourile vor fi mai goale, iar dacă apar cazuri de îmbolnăvire și salariații vor fi trimiși în izolare, vor fi chemați la serviciu cei din concediu. Daniel Burlan, președintele Directoratului, a spus că măsura se va aplica și în producție. Compania va lucra cu minimum de utilaje, astfel încât salariații să fie protejați. Burlan nu exclude nici intrarea în șomaj tehnic a unor salariați, mai ales că statul va suporta costurile.

Medicii din Rovinari au nevoie de măști. Apel la fabricile de confecții! Cadrele medicale de la Spitalul Orășenesc Rovinari fac un apel către persoanele care au croitorii sau au aptitudini în domeniul confecțiilor. Medicii au nevoie de măști de protecție, fiind cunoscut deja faptul că stocurile din spitale sunt epuizate. Cadrele medicale au decis să folosească măști de tifon sterilizate. ”Echipa de medici chirurgi a propus producerea de măști din tifon, care pot fi sterilizate și folosite de către personalul medical și nu numai. Deja am întreprins acest demers cu Atelierul local de croitorie, care le produce în mod gratuit, însă orice ajutor în plus este bine-venit”, este anunțul făcut de reprezentanții spitalului din Rovinari.

GorjOnline: Asociațiile de proprietari din Târgu Jiu, informate de polițiștii locali cu privire la prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus. Asociațiile de proprietari sunt instruite cu privire la igienizarea și dezinfecția scărilor de bloc așa cum este prevăzut și în Legea nr. 196 din 2018. Mai exact, asociațiile de proprietari au obligația de a asigura igienizarea și dezinfecția proprietății comune a blocurilor de locuințe (uși de acces, interfon, lift, scări de acces, balustrade, etc.).

Impact în Gorj: Sindicate: STOP importului de energie. Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia cer Guvernului să stopeze importurile de energie din țări care nu sunt membre UE și care nu sunt obligate să achite certificate de CO2. Printr-o scrisoare deschisă, liderii Federației Naționale Mine Energie solicită premierului Ludovic Orban, să stopeze cumpărarea de energie electrică, din țări care nu se supun regulilor Uniunii. “Federația Națională Mine Energie vă solicită să întreprindeți toate măsurile necesare pentru stoparea importului de energie electrică din țările non UE, țări care nu au obligația de a achita certificatele de CO2, astfel încât energia necesară pentru consumul intern să fie produsă de capacitățile de producție ale României, în vederea protejării locurilor de muncă ale salariaților pe care îi reprezentăm”, se arată în scrisoarea transmisă de FNME. În ultima perioadă, România a importat masiv din Ucraina.

Comment here