Revista Presei

Revista presei locale

Gorj Domino: A patra zi și jandarmul din Țicleni nu a fost găsit! Ultima informație este că taxiul l-a dus la un club din Timișoara. Jandarmul Ionuţ Mădălin Nisipeanu, tânărul de 23 de ani din Țicleni, dispărut de patru zile în Timişoara, este de negăsit. Duminică dimineaţă, în jurul orei 4:20 mai precis, jandarmul, liber de la serviciu, ar fi plecat din zona Complexului Sudențesc din Timișoara cu un taxi chemat de amicul lui. Cei doi fuseseră într-un club, iar Mădălin s-ar fi supărat dintr-un motiv încă necunoscut şi a vrut să plece. Din momentul în care s-a urcat în acel taxi, nu l-a mai văzut nimeni. Ieri, Tânărul a fost căutat de polițiști cu câini dar și de scafandri în canalul Bega.

Gabriel Coica, candidatul Pro România la Primăria Târgu Jiu. Pro România filiala Gorj a stabilit, joi, candidatul care va intra în cursa electorală pentru funcția de primar în municipiul Târgu Jiu, iar organismul de conducere al organizației județene a decis să nu facă alianță cu PSD la alegerile locale. PSD Gorj a amânat, din nou, desemnarea candidatului la Târgu Jiu, deși secretarul executiv al filialei anunțase că liderii Weber și Popescu vor decide, până cel târziu joi după-amiaza, numele pe care social-democrații îl vor susține în competiția electorală din iunie.

Gorjeanul: Surpriză la Oficiul de Cadastru! Cine a fost numit la conducerea instituției. În urmă cu un an și patru luni, acuza că a fost schimbat din funcția de director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară(OCPI) Gorj din motive politice și a fost trecut în poziția de șef Serviciu cadastru din cadrul instituției, așa că a decis să intre în politică, iar la scurt timp a fost propulsat în Consiliul de Supraveghere al CEO. Recent, Marius Mănescu a revenit în funcția de director al OCPI, după ce, la finele anului trecut, a fost revocat din CS al CEO și nu s-a mai regăsit în noua echipă de conducere a ALDE.

Apelul lui Tănăsescu la CA Craiova, judecat pe 13 martie. Magistraţii Curţii de Apel Craiova au început cu o amânare, judecarea apelului formulat de fostul director al Direcției Agricole Judeţene Gorj, Dan Tănăsescu. Următoarea dată pentru judecarea apelului este 13 martie. Tănăsescu a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi fals în declaraţii. În urmă cu câteva luni, mai precis în noiembrie 2019, fostul director al DAJ Gorj a fost condamnat la trei ani şi o lună de închisoare cu executare, precum şi la plata unei amenzi de 20.000 de lei. Totodată, judecătorii au dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 119.500 lei şi 30.130 euro. În iulie 2019, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Tănăsescu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și fals în declarații în formă continuată.

Pandurul: Mai mulți ani de pușcărie pentru afaceristul Floarea. Pedeapsă majorată pentru omul de afaceri Dan Radu Floarea, în prezent încarcerat în Penitenciarul Târgu Jiu, pentru spălare de bani. Tribunalul Gorj a decis, joi, ca bărbatul de 60 de ani să execute 4 ani și 7 luni închisoare, după contopirea sentințelor din dosarele în care a fost condamnat. În plus, afaceristului i s-a interzis să mai fie administrator sau asociat la o societate comercială, pe o perioadă de 5 ani de la data executării pedepsei principale. Dan Radu Floarea a ajuns în penitenciar, la nici o lună de la eliberarea sa condiționată. Gorjeanul a fost condamnat de Tribunalul București la 3 ani și 6 luni închisoare, pentru spălare de bani în formă continuată.

Impact în Gorj: Dosar penal pentru efectuarea de lucrări fără autorizație la sediul Muzeului Național „Constantin Brâncuși“. La doar o zi de la deschiderea Muzeului Național „Constantin Brâncuși“, polițiștii gorjeni s-au autosesizat și au deschis dosar penal pentru realizarea de lucrări fără autorizație la un monument istoric. ”Lucrători din cadrul Serviciului de Investigații Criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru executare de lucrări fără autorizație de construire“, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. Polițiștii s-au autosesizat, după ce, în mass media locale au apărut o serie de informații cu privire la realizarea unor lucrări de reparație fără autorizațiile care se solicită în cazul unui monument istoric. Denisa Șuță, directorul interimar al Muzeului Național „Constantin Brâncuși“, a spus că s-au făcut lucrări de igienizare care nu necesitau vreo autorizație.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comments (1)

Comment here