Revista Presei

Revista presei locale

Impact în Gorj: 4.000 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia  se vor pensiona în următorii patru ani. Anunțul a fost făcut ministrul demis al Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, la ZF Power Summit. „Am avut o discuţie cu directoratul de acolo. Nu cred că angajaţii îşi vor pierde locurile de muncă. Mi-au zis că în următorii patru ani, pe cale naturală, 4.000 de oameni de la CEO vor pleca la pensie. Dacă 4.000 de oameni, care înseamnă o treime din oamenii de acolo, se duc la pensie, practic va fi o restructurare naturală din punctul acesta de vedere, s-ar putea să fie nevoie de angajări la Complexul Energetic Oltenia” a spus Virgil Popescu. Conform ministrului Energiei, în următorii 6 ani, producția pe cărbune va scădea cu 5% sau 10% din totalul producţiei de energie electrică din România.

A dat administrația publică pe un post de medic veterinar. Un primar din Gorj a predat ștafeta mai devreme. Edilul din Licurici a renunțat la mandatul de edil, alegând să profeseze mai departe pe vechea meserie. Liviu Drăgulescu se declară dezamăgit de modul în care evoluează lucrurile pe scena politică și a preferat să coboare din „trenul politicienilor ”. “Este adevărat, am renunțat la politică. Este prea mult pentru mine ce se întâmplă. Nu mai vreau să aud de politică. Am decis să revin pe vechiul post. Este vorba despre meseria de medic veterinar. A fost pentru mine o oportunitate și m-am gândit să profit. Am făcut un pas lateral și nu regret”, a declarat Liviu Drăgulescu.

Gorj Domino: Fostul inspector școlar general, ales președinte al OFSD Târgu-Jiu! Luca nu a mai candidat. Marcela Mrejeru, fost inspector școlar general, în prezent profesor de istorie la Colegiul Național Tudor Vladimirescu, este noul lider al femeilor social-democrate din Târgu-Jiu. Profesoara i-a luat locul altui cadru didactic, consilierul municipal Liliana Luca, care nu a mai candidat pentru un nou mandat. Mrejeru a fost propusă pentru funcție ca și doctorița Hortopan, ultima pierzând poziția la doar un vot, în cadrul unei întruniri care a avut loc săptămâna trecută. Nominalizarea lui Mrejeru a fost repusă pe tapet, luni, la sediul PSD, și a primit funcția.

Gorjeanul: O nouă pedeapsă pentru Fluerătoru. Fostul sindicalist din zona Motrului, Cristea Fluerătoru, a aflat, luni, pedeapsa pe care o are de executat, după ce Tribunalul Gorj a contopit toate condamnările dispuse anterior împotriva sa. Aflat în spatele gratiilor deja din vara anului trecut, Fluerătoru a fost găsit vinovat în mai multe dosare în care a fost acuzat de evaziune fiscală. Pedepsele dispuse împotriva sa au fost contopite într-una mai mare, până acum fostul lider al minerilor având de petrecut șapte ani în spatele gratiilor. După decizia de luni a instanței, Cristea ar trebui să stea în pușcărie cu o jumătate de an în plus.

Pandurul: Caz mușamalizat la spitalul din Târgu Jiu? Pacient trimis acasă cu capul spart. Un nou caz lasă multe întrebări fără răspuns la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Un bărbat, de 55 de ani, internat la Secția Psihiatrie ar fi fost lovit la cap de un alt pacient cu o bară metalică. Cu capul spart, acesta a fost transferat la Neurologie, de unde a fost externat în ziua următoare. Situația nu îi este cunoscută conducerii unității spitalicești. La un post local de televiziune, managerul Dumitru Vienescu a anunțat că va face verificări în acest caz, mai ales că șefa de secție i-a transmis în scris că situația nici nu ar fi existat. Totul s-ar fi întâmplat la începutul lunii decembrie. Incidentul s-ar regăsi într-un proces verbal. Un asistent medical ar fi notat că pacientul prezenta o rană serioasă la cap. El a fost transferat la Neurologie, pansat și, a doua zi, trimis acasă. Secția Psihiatrie a spitalului a mai fost în centrul atenției cu mai multe scandaluri. Cel mai amplu a fost înregistrat anul trecut când fiica fostului manager Gigel Capotă a filmat câțiva pacienți aproape dezbrăcați care erau puși să se sărute spre amuzamentul personalului medical de față. Totul a fost filmat, iar imaginile au fost postate apoi pe internet.

Comments (1)

Comment here