Revista Presei

Revista presei locale

Impact în Gorj: Corpul de Control al MAI, la IPJ Gorj. Corpul de Control al ministrului Afacerilor Interne și-a anunțat prezența în această săptămână la Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, în urma unei sesizări depuse de către un lucrător din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale. Paul Feroiu, agent şef principal de poliţie, a mers într-o audiență la secretarul de stat Traian Berbeceanu și i-a prezentat nemulțumirile pe care le are. Feroiu a fost desemnat să se ocupe, alături de alți colegi, de pregătirea fizică și tehnico-tactică. Acest lucru presupune ca tot personalul să desfășoare săptămânal antrenamente. Doar că o parte dintre polițiști, în special cei care dețin funcții de conducere, nu efectuau  programul de pregătire. „Sunt șefi de servicii care depășesc greutatea de 120 de kilograme. Există situații în care trebuie să participe la acțiuni specifice și să poarte vestă antiglonț. Păi nu pot să o poarte, pentru că nu-i încape“ a declarat un polițist care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Gorj Domino: SURSE: Concurs de formă la Serviciul de Ambulanță! Femeia de serviciu, câștigătoare sigură a postului de statistician medical debutant. Rețeta concursurilor trucate de la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, cu câștigător știut dinainte de susținerea probelor, a fost preluată și la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj de către managerul Constantin Mitroi. Instituția a publicat, luni, 6 ianuarie a.c., rezultatul selecției de dosare de înscriere la concursul pentru ocuparea postului de statistician medical debutant și, deja, câțiva dintre candidați sunt scandalizați, după ce au aflat, din interiorul SJA, că se cunoaște, de pe acum, numele câștigătorului: Elena Iustina Stoiconiu, femeia de serviciu a instituției. 15 persoane s-au înscris pentru ocuparea postului de statistician medical debutant, urmând să susțină proba scrisă pe data de 13 ianuarie.

Gorjeanul: Ginerele bărbatului omorât în Piața Centrală, revoltat: ,,Fratele criminalului lăsat, incorect, în libertate! Vom apela și la judecata țigănească”. Familia lui Romeo Barbu, bărbatul de 43 de ani, omorât cu lovituri repetate de cuțit în Piața Centrală, este revoltată după ce unul dintre cei pe care îi consideră vinovați de decesul rudei lor, survenit în ajun de Anul Nou, a fost eliberat din arest. În opinia apropiaților, fratele criminalului l-ar fi instigat pe făptaș să îl omoare pe Romeo Barbu. Alin Dumitru, părtaș la crimă, a fost pus însă în libertate de anchetatori, pe 1 ianuarie. Ginerele decedatului, Florin Manix, susține acum că ancheta are lacune, dar și că anchetatorii obligă familia mortului să-și facă dreptate țigănească. Romeo Barbu a fost înmormântat abia, ieri, în Cimitirul Budieni din Scoarța.

Licitație de 2 milioane de lei pentru locomotivele CEO. Complexul Energetic Oltenia organizează două licitații deschise, de circa 2 milioane de lei, pentru achiziționarea de servicii de revizii periodice planificate și reparații accidentale pentru locomotivele ELCFU Motru. Contractele se vor încheia pe un an. ELCFU Motru este o subunitate a CE Oltenia care are ca obiect principal de activitate manevrarea locomotivelor diesel pentru a transporta lignitul pe calea ferată uzinală, de la punctele de încărcare ale subunităților miniere, până la stațiile CFR, de unde este preluat de către operatori autorizați și expediat către termocentrale sau către alți clienți ai companiei energetice.

Pandurul: Foștii primari gorjeni au depus deja cereri pentru pensiile speciale. Legea care le dă dreptul aleșilor locali la pensii speciale a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2020, deși liberalii se declarau împotriva unor astfel de drepturi. Primarii gorjeni au început deja să primească cereri din partea celor care au condus primăriile de-a lungul anilor. Banii vor fi plătiți din bugetele locale, dar primarii spun că au nevoie de norme de aplicare. Fostul primar din comuna Godineşti, Gheorghe Corbeanu, şi-a depus deja la primărie dosarul pentru a beneficia de pensie specială. Acesta este în prezent consilier local. Şi Elena Mosor, fostul primar din comuna Alimpeşti, a depus o solicitare în acest sens la primărie, iar actualul primar se gândeşte cu groază la suma pe care va trebui să o suporte din bugetul local.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comments (1)

Dă-i un răspuns lui Revista presei locale | infoGorj Anulează răspunsul