Revista Presei

Revista presei locale

Pandurul: Ion Ișfan nu s-a împăcat cu gândul schimbării: Voiau să scape de mine, pe românește! La nici o jumătate de an de când a fost schimbat din funcție, Ion Ișfan nu se poate împăca cu gândul că a fost dat jos din fruntea Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Ișfan a explicat că a fost rugat să meargă la București, să muncească, dar abia după ce s-a plâns la Ministerul Educației că numirea de la Gorj nu s-a făcut conform legii. El a explicat că, în locul său, a fost numită Marcela Mrejeru, colegă de partid, dar care nu susținuse concurs pentru postul de inspector general. Ișfan a continuat să-și acuze colegii din PSD că s-a dorit doar eliminarea lui din conducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

Niciun focar de pestă porcină din Gorj nu a fost stins. Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 261 de localităţi din 28 de judeţe, cu un număr de 774 de focare, a comunicat Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară. În total au fost stinse 2.022 de focare, dar Gorjul nu figurează pe lista județelor în care astfel de focare au fost stinse. În schimb, este pe lista focarelor active cu 39 de focare în gospodăriile populaţiei şi 5 cazuri la mistreţi. În Gorj au fost plătite despăgubiri pentru 5 din cele 13 exploataţii afectate în valoare de 23.970 de lei.

Gorj Domino: Iată cine va conduce CE Oltenia! Documentul, în dezbatere publică. Ministerul Economiei organizează, astăzi, dezbatere pe proiectul de Hotărâre a Guvernului privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, urmare a modificărilor intervenite la nivelul structurilor organizatorice. Mai exact, este vorba de actul normativ, prin care se înființează Departamentul pentru Energie, în cadrul aparatului propriu al ministerului, prin preluarea personalului și a posturilor din cadrul structurilor de specialitate ale Ministerului Energiei, care se desființează. Potrivit documentelor publicate de Ministerul Economiei, Complexul Energetic Oltenia va funcționa sub autoritatea Departamentului pentru Energie care va fi condus de un secretar de stat. Potrivit unor surse politice, cel mai vehiculat nume pentru ocuparea portofoliului de secretar de stat care va conduce Departamentul pentru Energie este cel al președintelui PMP Argeș, Cornel Cătălin Bulf. Acesta este un afacerist controversat care, în urmă cu două decenii, a deținut două sonde de țiței în Gorj, la Bustuchin și Totea, prin firma pe care o controla Gazoil Drillins SA Tg-Cărbunești.

Gorjeanul: Despăgubiri de 6 ori mai mari pentru un expropriat al centurii Târgu-Jiului. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a fost obligată de instanță să ofere despăgubiri de șase ori mai mari unei femei din Gorj pentru câteva suprafețe de teren expropriate în vederea construirii centurii de ocolire a municipiului Târgu-Jiu. Statul este acum bun de plată, după ce sentința judecătorilor a rămas definitivă. Pentru șase suprafețe de teren arabil, în suprafață totală de 3.200 de metri pătrați, statul îi oferise proprietarei puțin peste 42.000 de lei, cu titlu de despăgubiri. Nemulțumită de banii oferiți, femeia a acționat în instanță statul român. După mai multe termene de judecată, Tribunalul Gorj a admis cererea gorjencei și a anulat procesele-verbale de stabilire a despăgubirilor, așa că va trebui să primească 51.000 de euro.

Impact în Gorj: Dumitru Pârvulescu și Nelu Roșca au rămas singuri în cursa pentru funcția de președinte al Federației Naționale Mine Energie. Nicolae Răscol, reprezentant al sindicatului Energia Rovinari, și-a retras candidatura. Alegerile vor avea loc pe data de 10 decembrie în stațiunea Băile Olănești. Pârvulescu spune că posturile de conducere trebuie să fie împărțite pe zone, și nu în funcție de mărimea sindicatelor: „De regulă, funcțiile în această federație au fost în trecut împărțite în baza unor înțelegeri între zone, ca fiecare zonă să propună pe cineva în Biroul Executiv, pentru a da unitate acestei federații. Sunt sindicatele foarte mari. Noi avem în momentul de față 9.000 de membri. Gândiți-vă că Sindicatul „Muntele“ are aproape 3.000 de membri și mai e sindicatul de la Cernavodă cu 1.200 de membri și mai este sindicatul meu cu peste 900 de oameni și atunci am putea să ne înțelegem și să luăm toate funcțiile, dar nu este normal, pentru că atunci am rămâne decât noi trei. De asta este bine să fie toți la masă“ a declarat actualul lider FNME.

Comment here