Revista Presei

Revista presei locale

Sabotorii: Sindicaliștii au cerut o creștere salarială de 1450 de lei. Administrația Complexului Energetic Oltenia și liderii de sindicat au negociat, miercuri, drepturile salariale pentru mineri și energeticieni. Chiar dacă ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a convenit cu sindicaliștii ca angajații CE Oltenia să beneficieze de o creștere a veniturilor de 1200 de lei brut, reprezentanții salariaților au considerat că suma este prea mică, iar la întrevederea cu șefii companiei au solicitat ca veniturile să crească cu 1450 de lei. Deocamdată, nu s-a luat o decizie în aceste sens, însă cele două părți vor avea o nouă rundă de negocieri astăzi, de la ora 11.00. Conform sindicaliștilor, noul Contract Colectiv de Muncă al minerilor și energeticienilor urmează să fie semnat în această săptămână.

Pandurul: Un primar PSD își pierde mandatul cu două luni înainte de alegeri. A fost condamnat. Primarul din Dănești, Mădălin Paliță, nu va putea candida la alegerile din 9 iunie, deoarece a fost condamnat definitiv în urma unui conflict cu o angajată din Primăria Târgu Jiu, localnică a comunei. Mai mult, conform legii, Prefectura Gorj va trebui să-i înceteze mandatul, iar atribuțiile de primar vor fi preluate de viceprimar. Mădălin Paliță a fost condamnat, definitiv, în procesul cu Elena Giuverdea, o funcționară din Primăria Târgu Jiu, cu care s-a certat violent. Primarul s-a deplasat la locul de muncă al acesteia și a adresat insulte, fiind supărat că Elena Giuverdea ar fi publicat informații false despre el pe Facebook. Astfel, instanța a constatat că faptele reținute împotriva lui Paliţă constituie o infracțiune de ultraj. Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare, cu interdicția de a comunica sau a se apropia de persoana vătămată la o distanță mai mică de 50 de metri, pentru o perioadă de 2 ani.

Gorjonline: Trei variante pentru continuarea activității în ceea ce privește personalul încadrat pe perioadă determinată de la CEO. Sunt trei variante vehiculate pentru continuarea activității salariaților încadrați la Complexul Energetic Oltenia pe perioadă determinată. Prima variantă este prelungirea cu 6 luni a contractelor care expiră în data de 30 iunie. A doua presupune prelungirea cu un an a contractelor încheiate pe perioadă determinată. Nu în ultimul rând, în funcție și de politica de personal și de numărul de angajați care vor pleca prin pensionare din cadrul Complexului Energetic Oltenia s-ar putea avea în vedere și varianta încheierii de contracte pe perioadă nedeterminată. Pensionarilor care sunt angajați în momentul de față la Complexul Energetic Oltenia le sunt prelungite din 3 în 3 luni contractele.

Gorjeanul: Noi judecători și procurori în Gorj. Zece judecători și șapte noi procurori vor activa la unitățile de parchet și instanțele din Gorj. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele de numire în funcţie a judecătorilor şi procurorilor care au promovat concursul de admitere în magistratură, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, în perioada 7 iulie 2023 – 6 martie 2024. Astfel, la Târgu Jiu au fost numiți în funcție judecătorii Răzvan-Alexandru Mohor, Corina-Clara Ghidiu și Maria-Cristina Ceauşescu. La Judecătoria Târgu-Cărbunești, unde există cel mai mare deficit de judecători, vor activa Irina Marinca, Maria-Alina Cărăvan, Nicoleta-Adina Alecsandru, Alexandra Vasile și Lucia-Lăcrămioara Grigorie. La Judecătoria Motru va împărți dreptatea Raluca Corici, iar la Novaci a fost numit judecătorul Silviu-Gabriel Cepoi. În plus, au fost numiți la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu procurorii Dumitru-Răzvan Bejinaru, Ionel-Lucian Brâncuş, Costina-Vergina Sfinteș și Maria-Marilena Vieru. Elena-Florentina Stoica și Isabela-Ecaterina Ciupa vor lucra la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti. Bogdan-Adrian Dabelea a fost numit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru.