Revista Presei

Revista presei locale

Pandurul: Plaveti, personaj principal într-un dosar cu sute de pagini de stenograme. Director la CEO cu susținerea 300% a PSD. Trei sute de pagini cu concluzii ale unui procuror și stenograme în care apare și președintele Directoratului CE Oltenia, Dan Iulius Plaveti, recent reconfirmat de firma de recrutare ARC Consulting SRL, circulă în mediul online. Din ele reiese cum Plaveti încerca să urgenteze selecția de la CEO, dar și indicii clare că procesul prin care au fost selectați directorii de la Hidroelectrica, tot de ARC Consulting SRL, a fost extrem de influențat, la fel cum s-a întâmplat și la CEO. Dan Iulius Plaveti a avut susținerea PSD „trei sute la sută” pentru Directoratul CEO, îi transmite unul dintre cei cercetați în dosar.

Gorjonline: Șoc pentru mineri și energeticieni! Nu s-a discutat nimic despre creșterea salariilor! Liderii de sindicat și administrația Complexului Energetic Oltenia au avut prima întâlnire, după ce reprezentanții Federației Naționale Mine Energie și-au obținut reprezentativitatea în instanță, pentru a negocia noul Contract Colectiv de Muncă. Cele două părți nu au discutat însă despre procentul cu care ar urma să crească venitul angajaților, ci despre sporurile salariaților companiei energetice. Reprezentanții salariaților au solicitat conducerii CE Oltenia ca sporurile acordate celor care își desfășoară activitatea în cadrul entității energetice să fie incluse în salariul de bază, pentru ca oamenii să nu piardă din drepturile financiare.

Impact în Gorj: Sentință în cazul carierei de calcar de la Gureni. Localnicii se împotrivesc. Instanța de judecată a Tribunalului București a respins acțiunea Fundației „Valea Bistriței“ din satul Gureni, comuna Peștișani, care a solicitat suspendarea acordului de mediu emis de către Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Gorj până la judecarea anulării acestui acord, proces care se află tot pe rolul Tribunalului. Asta înseamnă că exploatarea de calcar poate să înceapă. Fundația „Valea Bistriței“ a cerut în instanța de judecată anularea acordului de mediu și suspendarea acestuia până la o sentință definitivă în procesul de anulare, pentru ca să nu-și producă efectele, deoarece muntele „ras“ nu poate fi pus ulterior la loc. Fundația a câștigat suspendarea acordului de mediu, sentință care a fost atacată la Curtea de Apel București. Aceasta a stabilit că nu este suficient motivată și a decis să retrimită cauza spre rejudecare la Tribunalul București, care a respins acțiunea Fundației. În această situație, societatea Explocarb poate să înceapă exploatarea de calcar, deși cercetările recente au dus la descoperirea unei peșteri aflate în apropierea acestui loc, unde ar urma să fie cariera de calcar. În peșteră se află lilieci, specie protejată de lege.

Gorjeanul: Tranziție Justă – Termenul de depunere a proiectelor a fost prelungit. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), prin Autoritatea de Management pentru Programul Tranziție Justă, a prelungit, până la data de 20 aprilie 2024, perioada de depunere a proiectelor pentru acțiunea „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului” – componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”, a anunțat Consiliul Județean Gorj într-un comunicat de presă. Ministerul a luat decizia de a prelungi termenul de depunere a proiectelor în cadrul celor 7 apeluri lansate la nivel național prin PTJ 2021-2027, pentru a răspunde, astfel, interesului mare manifestat de potențialii beneficiari în accesarea fondurilor disponibile.

Comment here