Revista Presei

Revista presei locale

Sabotorii: Cele trei ”genii” din CE Oltenia au susținut și interviul final. Dan Plaveti, Cosmin Trufelea și Ion Bălășoiu au fost evaluați pentru ultima dată de specialiștii psihologi și psihoterapeuți de la firma ARC Consulting din Cluj și au corespuns exigențelor examinatorilor. Doi dintre ei nu se simt însă confortabil, chiar dacă și-au asigurat mandatele pentru câțiva ani în fruntea companiei energetice pentru că, există suspiciuni asupra acestei selecții. Mai exact, contractul pentru firma care s-a ocupat de selectarea noilor membri a fost semnat de doi dintre directorii care au și fost aleși de societatea respectivă să conducă CE Oltenia. Acest lucru, dar și modul în care s-a desfășurat primul interviu i-a nemulțumit pe mulți dintre cei 35 de aplicanți pentru un post în bord-ul CEO, iar unii dintre ei au făcut plângeri la diferite instituții.

Pandurul: Prefectul Iulian Popescu: Târgu Jiul este invadat de poluare și mirosuri. Afirmația se bazează pe ce a descoperit prefectul în teren, dar și pe numărul mare de sesizări care au ajuns pe biroul său. Într-o emisiune, prefectul Iulian Popescu a subliniat că poluarea e una dintre marile probleme ale municipiului Târgu Jiu. „Avem foarte multe sesizări, iar cetățenii au dreptate. Am fost și noaptea cu ei. Sunt multe mirosuri. Municipiul Târgu Jiu a ajuns să fie invadat de poluare și mirosuri care afectează nu doar sănătatea locuitorilor, dar și imaginea unui oraș turistic. E orașul lui Brâncuși și nu ne dorim să fie invadat de mirosuri. E absurd ca în 2024, municipiul să fie invadat de miros”, a declarat prefectul  de Gorj.

Gorjonline: Fost șef din CS: Sindicatele au solicitări exagerate în ceea ce privește creșterea salariilor. Unul dintre foștii șefi din Complexul Energetic Oltenia este de părere că sindicatele din companie au solicitări exagerate legate de creșterea de salarii și de venituri. Gabriel Giorgi, fost membru al Consiliului de Supraveghere al CEO, a menționat că trebuie să se țină cont de prevederile legale care limitează majorările. „Sunt solicitări exagerate în ceea ce privește creșterea salariilor. Nu ai cum să ceri 20 – 27% sau cât s-a vehiculat. Este Legea Bugetului care nu permite creșteri peste 6%. Orice este peste trebuie să fie fundamentat. Apoi sunt și în 2024 peste 9.000 de angajați, în condițiile în care producția propusă este mai mică. Dacă vrei să fi responsabil nu poți să ceri 27% creștere de venituri. Dacă se intră pe pierdere în 2024 se dă apă la moară celor care vor să închidă CEO. Directoratul trebuie să explice clar care sunt prioritățile companiei și cât pot fi crescute maximum salariile” a declarat Giorgi.

Impact în Gorj: Scandal în timpul ședinței Consiliului de Administrație al Liceului Tehnologic Motru! Reprezentantul primăriei, agresat de reprezentantul părinților. Ședința Consiliului de Administrație a Liceului Tehnologic Motru, a început, joi după-amiază, cu scandal. Asta, după ce profesorul de matematică Valeriu Drulă, reprezentatul primăriei în acest organism, nu a fost primit în ședință de către directoarea unității, Adela Rușeț. Profesorul pensionar, nu numai că a fost scos afară din sală, dar susține că a fost agresat și de reprezentantul părinților. Ulterior, a dat declarații echipajului de poliție și jandarmerie, chemat la unitatea de învățământ, pentru aplanarea scandalului. Totul a pornit de la faptul că directoarea liberală a liceului îl revocă în mod repetat pe profesorul respectiv, fost director al Colegiului George Coșbuc, din funcția de membru al CA, mandatat fiind pentru această poziție de primarul PSD al municipiului. Autoritatea locală a câștigat în instanță, inclusiv la Curtea de Apel Craiova, nominalizarea profesorului, pentru patru ani, în acest organism.

Comment here