Revista Presei

Revista presei locale

Pandurul: Garda de Mediu a descins în Pandurașul. Un autoturism a fost confiscat. Acțiune de amploare a Gărzii de Mediu Gorj, miercuri, într-un cartier al municipiului Târgu Jiu. Oamenii legii i-au avut în vizor pe cei care aruncă, în zone nepermise, diverse deșeuri. Cum era de așteptat, în scurt timp au fost prinse în fapt și primele persoane care încălcau legea. Comisarii Gărzii de Mediu au confiscat mașina unui cetățean, folosită pentru a transporta deșeuri. „A fost confiscat și primul mijloc de transport utilizat în abandonarea deșeurilor. Monitorizarea zonelor vulnerabile din Municipiul Târgu-Jiu se va face continuu și după orele de program, cu aplicarea unor măsuri drastice pentru cei care încalcă legea”, au transmis reprezentanții instituției.

Sabotorii: Război între sindicaliști! Căldărușe sare la ”gâtul” lui Pîrvulescu. Declarația lui Dumitru Pîrvulescu potrivit căreia Federația Națională Mine Energie nu și-a obținut reprezentativitatea din cauza apelului făcut de către cei din Federația Univers l-a enervat pe liderul Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe. Cel din urmă a explicat că federația din care face parte și-a retras contestația din instanță, însă același lucru nu a fost făcut de un președinte de sindicat care este afiliat tocmai FNME. Căldărușe îl acuză pe Dumitru Pîrvulescu că umblă cu jumătăți de măsură când face astfel de declarații și minte. „Am văzut și eu declarațiile domnului Pîrvulescu. Părerea mea este că se umblă cu jumătăți de adevăr, fără să spună că, primul care a contestat reprezentativitatea lor a fost chiar un președinte de sindicat care este afiliat Federației Naționale Mine Energie. Noi, cei din Federația Univers, ne-am retras contestația cu toate că, respectivul nu și-a retras-o nici în ziua în care au avut procesul și ei și-au pus avocat și au continuat cu procesul”, a declarat Gabriel Căldărușe.

Gorjonline: Un membru al Directoratului CEO are proces cu angajatorul. Unul dintre membrii Directoratului Complexului Energetic Oltenia are proces cu angajatorul. Constantin Popescu are termen pe 7 martie la Tribunalul Gorj, Secția Contencios administrativ și fiscal. Obiectul procesului este anularea unui act administrativ. Popescu a picat selecția organizată pentru Directoratul Complexul Energetic Oltenia de către compania ARC. Nu a fost de acord cu decizia și a mers la instanța de judecată. Părți în proces sunt, în calitate de pârâți: Complexul Energetic Oltenia, Ministerul Energiei și firma ARC Consulting SRL.

Gorjeanul: Problema selecției CEO, secretă! Trei directori – rămași în cursa pentru Directoratul CEO – la interviul final. Reprezentanții Ministerului Energiei, în strânsă colaborare cu cei ai Complexului Energetic Oltenia, țin dosită problema selecției pentru alegerea șefilor CEO pentru un mandat de patru ani. Și asta pentru că numai ,,gulere albe” din cele două entități au știut că acel concurs de selecție, din ianuarie, a fost suspendat, neexistând nici până în ziua de azi o comunicare publică. De asemenea, nici Sebastian Burduja și nici consilierul acestuia, Alexandru Rusu, nu au răspuns, miercuri, pentru a clarifica situația. Ultimul răspuns al ministrului Energiei, pentru Gorjeanul, a fost în 13 februarie: ,,Aștept concluziile Corpului de Control”. Ceea ce s-a aflat, însă, pe surse credibile, avizate, este că selecția a fost suspendată până la verdictul Ministerului Energiei, după controlul din februarie, care a decis că selecția trebuie reluată de unde a fost oprită, după scandalul generat de această afacere.

Comment here