Revista Presei

Revista presei locale

Pandurul: Încă un pas greșit pentru Rotaru. Fostul șef al Direcției Publice de Patrimoniu din cadrul Primăriei Târgu Jiu a înregistrat un nou eșec în instanță. Marian Rotaru spera să revină în instituție, după ce a fost demis din funcție în urma scandalului național „Pedichiura”. În primă fază, Rotaru a câștigat anularea hotărârii de consiliu local prin care aleșii au votat îndepărtarea sa din funcție. Și asta pe bună dreptate, judecătorii motivând că nu consilierii au acest drept legal, ci doar primarul poate face o asemenea schimbare. Impulsionat de această decizie, Rotaru s-a luat la trântă, în instanță, cu primarul Romanescu, contestând în primă fază calificativul „nesatisfăcător” pe care l-a primit pentru activitatea din 2018 și care a stat la baza revocării sale din funcție. A pierdut, la fel cum s-a întâmplat și săptămâna trecută. Fostul șef din primărie a chemat în instanță Consiliul Local și Primăria Târgu Jiu, fiind nemulțumit de decizia de demitere din funcție.

Capotă, autoproclamat director. Se dă victimă politică! Gest greu de înțeles al fostului manager al Spitalului Județean din Târgu Jiu, Gigel Capotă. Acesta a mers la notar pentru a declara că își retractează acordul de voință privind încetarea înainte de termen a contractului de management. Pe 6 noiembrie, Capotă semnase că este de acord cu încetarea contractului, iar pe 15 s-a răzgândit. Surse din spital spun că a fost un întreg iureș toată ziua, Capotă spunând că el este director, deși interimatul este asigurat de directorul Vienescu. Capotă susține în actul semnat la notar că și-a dat acordul pentru încetarea contractului la presiunea liderilor PSD de la nivel central și județean, dar și a președintelui Consiliului Județean Gorj.

Gorj Domino: Boza, în vizită inopinată la carierele CEO! Stocurile de cărbune, în vizor. Duminică, Sorinel Boza, șeful Directoratului CEO a fost prezent în bazinul minier Motru și la Husnicioara într-o vizită inopinată. Șeful companiei a ajuns la ora 9.00 la Cariera Roșiuța, apoi a mers la Cariera Lupoaia pentru ca, în final, să se îndrepte către Cariera Husnicioara. Boza a vrut să vadă stocurile de cărbune, concasarea, livrările de lignit, a vorbit cu salariații care i-au cerut să regleze problema programului de lucru pe luna decembrie, dorind să aibă liber de Crăciun și de Anul Nou.

Gorjeanul: Pro România Gorj, fragmentată între Simionescu și Văcaru! – Deputatul a rămas cu jumătate din organizații. Votul celor 7 deputați Pro România pentru investirea unui nou Guvern a împărțit partidul în două. O parte susțin ideile lui Daniel Constantin și ale lui Mihai  Tudose, de susținere a PNL, iar cealaltă parte pe cel ale lui Victor Ponta, de a susține PSD. Cele petrecute la nivel central, în campania pentru primul tur al prezidențialelor au avut efecte similare și în teritoriu. La Gorj, organizația condusă de deputatul Alin Văcaru s-a împărțit între ideile pro-Ponta-PSD și pro-Constantin-PNL. Organizațiile în care se simte cel mai bine fenomenul sunt cele din Albeni, Bumbești-Jiu, Ciuperceni, Lelești, Bălănești, Plopșoru, Samarinești. Astfel o parte dintre acești membrii s-au grupat în jurul lui Călin Simionescu, fondator al structurii de la Gorj, adept al ideilor lui Constantin, Câmpeanu, Tudose, iar restul în jurul lui Alin Văcaru.

Impact în Gorj: O firmă italiană va moderniza Calea Eroilor, din Târgu Jiu, zona cuprinsă între Biblioteca Județeană și Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel, care face parte din ansamblul brâncușian. Este prima etapă care va fi reabilitată după proiectul întocmit de către cunoscutul arhitectul Dorin Ștefan. Lucrările vor începe anul viitor. „În perioada următoare se va semna contratul cu societatea care a câștigat licitația. Anul acesta nu vor putea demara lucrările, dar vor începe de anul viitor. A fost o singură firmă care s-a înscris la licitație“, a spus primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu. Pe lângă suma de aproximativ 8,5 milioane de lei primită de Primăria Târgu Jiu pentru modernizarea Căii Eroilor, municipalitatea a mai alocat 7 milioane de lei.

Comment here