Revista Presei

Revista presei locale

Sabotorii: Cum rezistă salariații rămași în cariere și termocentrale. Numărul celor pensionați din Complexul Energetic Oltenia, în ultimele șase luni, se apropie de 2000, timp în care nu s-au mai făcut angajări. Problema este că au mai rămas în zona de producție în jur de 6000 de salariați, care trebuie să muncească și în locul celor 2000, pentru că activitatea a rămas aceeași, doar oamenii sunt mai puțini. Conform reprezentanților Casei Județene de Pensii Gorj, din cele 1.870 de cereri de pensionare depuse de salariații de la Complexul Energetic Oltenia, în baza Legii 197, au fost soluționate  1.797 de dosare. Până la finalul anului, dacă se menține ritmul, vor fi cu două mii de salariați mai puțini în companie. Actuala conducere a Complexului Energetic Oltenia pare complet dezinteresată de faptul că activitatea devine tot mai periculoasă pentru cei rămași, pe măsură ce colegii lor de pensionează.

Gorjonline: Decizie șoc a supraveghetorilor CEO în privința Directoratului. Consiliul de Supraveghere din cadrul Complexului Energetic Oltenia a decis să le prelungească mandatele cu încă cinci luni celor patru membri ce se regăsesc în pozițiile respective. Decizia este oarecum surprinzătoare, mai ales că, în ultimele zile, s-a vehiculat pe surse că doi dintre actualii directori ar urma să nu mai beneficieze de o prelungire a mandatelor. Este vorba de Cosmin Trufelea și Constantin Popescu. Celui din urmă îi expira mandatul chiar miercuri, însă supraveghetorii au decis să-i mai acorde încă patru luni în cadrul CE Oltenia. Conform unor surse, s-a stabilit ca procedura de selecție a noului directorat din cadrul companiei energetice să fie finalizată în luna februarie 2024.

Gorjeanul: Noi proteste pentru salarii. Angajații din DSP-uri acuză „o mare nedreptate”. Se extind nemulțumirile în sistemul medical. La o zi după încheierea protestului de la Casa de Asigurări de Sănătate, angajații din direcțiile de sănătate publică din țară au întrerupt activitatea pentru câteva ore, iar farmaciștii au ieșit în stradă din cauza salariilor, dar și a plăților întârziate. Angajații din DSP-uri acuză discriminări, pentru că nu au fost incluşi în noua lege prin care se majorează lefurile personalului din Casele de Asigurări de Sănătate. Reprezentanții DSP Gorj au întrerupt miercuri lucrul, activitatea fiind blocată timp de două ore. „Am fost folosiți în timpul pandemiei în prima linie, ca și coordonatori de centre de carantină, iar acum suntem uitați”, a spus un angajat al DSP Gorj. În cadrul instituției lucrează circa 65 de angajați.

Pandurul: Medicul Neață, din nou în fața instanței. Magistrații de la Tribunalul Gorj vor decide, astăzi, dacă prelungesc măsura preventivă în cazul medicului chirurg Gheorghe Neață. Acesta este sub control judiciar și, deasupra sa, planează mai multe acuzații de luare de mită, malpraxis și ucidere din culpă. De altfel, tot astăzi, medicul este așteptat în fața instanței la un nou termen în dosarul în care a fost deja trimis în judecată pentru luare de mită. Este un proces deschis în noiembrie 2021. Atunci, medicul a fost interceptat în timp ce număra șpaga primită de la pacienți în cabinetul său din spital ori se ruga să nu fie prins de procurori. Au urmat apoi alte plângeri penale. În această toamnă, medicul a fost acuzat de ucidere din culpă de familia unei femei din Novaci care a murit la câteva ore distanță de la operația pe care i-o făcuse medicul Neață. După toate aceste scandaluri, medicul Neață nu a mai fost lăsat să opereze în cadrul Spitalului Județean de Urgență.

Comment here