Pandurul: Primării din Gorj luate cu asalt de cetățeni. Primar: Este o prostie, este dezgustător. Decizia guvernanților de la limita plățile cash a trimis sătenii din comunele Gorjului la ușile primarilor. Localnicii, majoritatea bătrâni nici nu vor să audă de această modalitate de plată, fiind prea în vârstă să poată învăța să folosească un card bancar. Mai mult decât atât, în multe comune din Gorj nici nu există bancomate. De când a apărut informația, primarul din Slivilești, Sorin Bucurescu, stă să dea explicații oamenilor care au dat năvală la primărie. ”Și-au bătut joc de toți oamenii dar la anul vin să le ceară voturile! Să vină o săptămână la primărie în locul meu și să le explice oamenilor din sat cum e cu cardul bancar, de ce nu mai pot plăti cu bani, ce fac ei cu pensiile, ce fac și ei cu amărâții de bănuți puși deoparte de o viață, că oamenii sunt disperați. Vin peste mine la primărie să mă întrebe ce să facă. Își bat joc de oameni! Eu nu am bancomat în comună. Ce fac, pun oamenii pe drum și îi trimit la Motru sau la Turceni, la zeci de kilometri să mai dea bani și pe navetă? ” a declarat Bucurescu. O situație similară este și în comuna Bengești-Ciocadia. ”Cum mă văd oamenii mă și ia la întrebări cum este cu plățile astea cu card sau cash. Noi nu avem bancomat în comună, ce fac pun oamenii pe drum până la Novaci,Târgu-Cărbunești sau chiar Târgu-Jiu când nu avem nici curse regulate de transport în comun. Este cea mai mare prostie. Este dezgustător. Lumea nici nu vrea să audă de așa ceva”, a declarat primarul Victor Geogia.
Gorjonline: Soluție pentru voucherul de vacanță de la CEO. Se caută soluții pentru păstrarea tichetului de vacanță de la Complexul Energetic Oltenia și chiar la un cuantum similar cu salariul minim brut pe economie. Alin Munteanu, președintele Cartel Alfa Gorj, a afirmat că ar putea fi luate în calcul câteva soluții pentru ca angajații să nu fie afectați. În primul rând, valoarea unui voucher a fost stabilită prin act normativ la 1.600 de lei net. La CEO, un voucher ar trebui să fie de 3.300 de lei net. Cu toate acestea, compania va trebui să se raporteze la valoarea stabilită prin lege pentru toți bugetarii. Alin Munteanu susține că 1700 de lei ar putea fi acordați în bani, la salariu, la care să se adauge voucherul de 1.600 de lei.
Gorjeanul: Casa de Pensii Gorj, într-un nou scandal: Nu respectă deciziile judecătorești ale salariaților CEO. În ciuda unor decizii judecătorești în care minerilor și energeticienilor CEO li se recunosc drepturile din Legea 197, Casa de Pensii Gorj refuză să le pună în aplicare. Deputatul Radu Miruță, președintele USR Gorj, a mers la Casa de Pensii Gorj, declarând că alte două beneficii din Legea 197/2021 au fost recunoscute în instanță. ,,Alte 2 beneficii ale Legii 197, recunoscute de Tribunalul Gorj: instanța recunoaște stagiul complet de cotizare de 25 de ani și prin urmare împărțirea sumei punctajelor anuale la 25 în loc de 35, crescând substanțial pensia încasată; instanța recunoaște scăderea proporțională a vârstei de pensionare pentru cei care au sub 25 de ani lucrați”, a spus Miruță.
Impact în Gorj: Lădaru, exclus din PSD. Consilierul local Eduard Lădaru, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu, a fost exclus din PSD, joi seara, în urma ședinței Biroului Permanent Municipal. Lădaru e cunoscut atât pentru ieșirile publice virulente, la adresa primarului Marcel Romanescu, cât și, mai nou, la cea a partidului din care făcea parte. Consilierul local își dorea să candideze la Primăria Târgu Jiu, dar cel care va fi candidatul PSD este tocmai liberalul Marcel Romanescu.
Sabotorii: Grindeanu anunță licitația pentru drumul expres Craiova – Târgu Jiu. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, joi, că în cel mult două luni va fi lansată licitaţia pentru execuţia drumului expres Craiova – Târgu Jiu. “În maxim două luni, iar dacă nu vom prinde sfârşitul anului, va fi sigur luna ianuarie, vom putea să lansăm în licitaţie-execuţie Craiova – Târgu Jiu. Este drum expres. Ţin la acest proiect foarte mult şi va fi lansat în licitaţie, asta însemnând primul tronson Craiova – Filiaşi, care este comun cu Craiova – Lugoj, iar la Filiaşi, Filiaşi – Târgu Jiu se separă drum expres. Vom lansa licitaţia. Poate există şanse să se termine, să putem să facem până la sfârşit de decembrie, dar nu vreau să îmi iau angajamente de care să nu mă ţin. În mod sigur, în ianuarie se poate lansa în licitaţie”, a declarat Grindeanu.
Comment here