Revista Presei

Revista presei locale

Gorj Domino: Mură-n gură pentru juriștii Primăriei Târgu-Jiu! Contractul de comodat dintre Clubul de Fotbal Pandurii și municipalitate. Reprezentanții primăriei nu au lămurit problema condițiilor în care se poate închiria noua arena sportivă de la Târgu-Jiu, iar controversele s-au accentuat, după ce echipa de fotbal Pandurii Viitorul Tg-Jiu și-a manifestat intenția de a juca la finele acestei săptămâni pe stadionul inaugurat recent. Reacția a venit imediat din partea administratorului special al Clubului de Fotbal Pandurii Târgu-Jiu: ”Închirierea Stadionului Municipal din Târgu Jiu, de către Primăria Târgu Jiu, către alte entităţi sportive, fără acordul Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, este ilegală şi abuzivă”, se arată într-un comunicat al clubului de fotbal. Potrivit documentelor, între Primăria Târgu-Jiu și Clubul de Fotbal Pandurii Lignitul există un contract de comodat, încheiat în anul 2005, care-i dă acestuia drept de folosință gratuită, printre altele, pentru terenul de joc, iar acordul expiră la data de 31 martie 2020, numai că, o hotărâre a Consiliului Local Târgu-Jiu prin care a fost suspendat acel contract de comodat, pe perioada construirii stadionului, îi prelungește valabilitatea cu încă 5 ani.

Pandurul: Care sunt secţiile de spital cu nereguli grave, care pun în pericol viaţa gorjenilor. Medicamente expirate de ani buni, frigidere pline cu mâncare amestecată cu medicamente, lenjerie depozitată în băi, instrumentar nesterilizat corespunzător, sală de operaţie fără apă sterilă, instrumentar spălat la chiuvetă, sobă dezafectată în sala de operaţie, sală de tratament ocupată de mobilier casat şi sală de mese transformată în vestiar. Cam astea ar fi în mare neregulile găsite acum şase luni de corpul de control din Ministerul Sănătăţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu. Mai multe secţii au fost atunci verificate, iar pentru neconformităţile găsite au fost lăsate termene pentru remediere, însă nimeni nu a revenit să verifice. Toate aceste probleme care pun în pericol viaţa gorjenilor au fost ţinute în sertar, raportul fiind miercuri dat publicității de un parlamentar USR.

Dan Vîlceanu, în cărți pentru o funcție importantă. Deputatul de Gorj este favorit pentru funcția de lider de grup al liberalilor din Camera Deputaților, susțin surse politice. În prezent, lider de grup este Raluca Turcan, care este vicepremier fără portofoliu în Cabinetul Orban. Vîlceanu este la primul mandat de deputat. Numele lui a fost vehiculat și pentru postul de ministru al Muncii.

Gorjeanul: BOMBĂ! Sute de kilograme de carne infestată cu pestă porcină, comercializate în Hala de carne din Târgu-Jiu. Direcția Sanitar Veterinară Gorj a mușamalizat totul. Aproximativ două tone de carne au fost aduse la cele patru boxe din hala de carne din Piața Centrală, în jurul datei de 19 octombrie a.c, însă unul dintre loturi, de circa 400 de kg de carcasă de porc, nu era însoțit de ,,certificatul de sănătate publică veterinară pentru carne proaspătă”. Carnea venise de la o fermă din județul Argeș, animalele fuseseră abatorizate la Vîlcea, iar produsul final a ajuns la standurile deținute de afaceriștii Narcis Ciocăzanu și Ion Bîja, în hala de carne din Târgu-Jiu, care n-ar fi trebuit s-o primească, în vederea comercializării, fără acel certificat. Abia după nouă zile, pe 28 octombrie, în baza unei note de alertă de la ANSVSA, în hala din Piața Centrală a venit o comisie din partea DSVSA Gorj care a decis declanșarea procedurii de decontaminare a spațiului respectiv.

Impact în Gorj: Salariile experților de la Clubul Sportiv Municipal sunt mai mici chiar și decât ale muncitorilor din cadrul Primăriei Târgu Jiu. Astfel un expert sportiv cu studii superioare de la CSM are un salariu net de 2.100 de lei, iar un muncitor ajunge la 2.400 de lei. Robert Bălăeț, directorul CSM Târgu Jiu, a declarat că experții sunt încadrați ca personal contractual: „Sunt plătiți ca personal contractual. Grila de salarizare nu a fost stabilită de mine, ci de către Consiliul Local“, a precizat Bălăeț. În prezent la CSM Târgu Jiu lucrează doar patru salariați. Conform directorului,  ar mai fi nevoie de cel puțin încă cinci oameni, pe compartimentul economic, compartimentul juridic și resurse umane, dar și pentru organizarea competițiilor sportive.

Comment here