SportiveStirile Zilei

”REGELE” s-a supărat. Hagi reclamă noua echipă Viitorul Pandurii Târgu-Jiu

Clubul de fotbal al lui Gică Hagi contestă dur titulatura de Viitorul Pandurii Târgu- Jiu, cu care evoluează fosta Energeticianul în Liga a II-a.

FC Viitorul Constanța a notificat atât clubul de fotbal ce îl are ca suporter pe omul de afaceri Nicolae Sarcină, așa cum a declarat acesta, dar și Federația Română de Fotbal. Sarcină a menționat că doar ginerele său este implicat în activitatea de la echipa de fotbal, nu și el. Acum, clubul lui Hagi a transmis o notificare oficială și către Federația Română de Fotbal, prin care solicită ca denumirea de Viitorul Pandurii Târgu-Jiu să nu fie acceptată și echipa să nu poată evolua cu această titulatură.

„Prin prezenta adresă vă solicităm să depuneți toate diligențele necesare pentru schimbarea numelui dumneavoastră, astfel încât, să nu mai conțină și denumirea ,,VIITORUL”, fiind marca noastră înregistrată legal la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci -OSIM. Așa cum desigur cunoașteți, pentru îndeplinirea condițiilor de schimbare a denumirii, clubul dumneavoastră, ACS Energeticianul, avea obligația de a depune la FRF, împreună cu cererea de schimbare a denumirii și toate documentele care atestă acest fapt, inclusiv dovada înregistrării la OSIM a denumirii VIITORUL Pandurii Târgu Jiu”, se arată în adresa pe care clubul lui Gică Hagi a înaintat-o către fosta Energeticianul.

Fosta câștigătoare a Cupei României mai menționează, în adresa respectivă, că denumirea de „Viitorul” creează confuzie printre suporteri și, în plus, încalcă drepturile de proprietate intelectuală pe care Viitorul Constanța le are legal. Echipa lui Gică Hagi susține că, în cazul în care Viitorul Pandurii Târgu-Jiu ar promova în Liga I, confuzia ar fi și mai mare, din cauza asemănării de nume.

O confuzie de acest gen există deja printre suporterii din Târgu-Jiu, care susțin echipa tradițională a orașului ce poartă de zeci de ani denumirea de Pandurii. Echipa ginerelui lui Nicolae Sarcină, fosta Energeticianul, a retrogradat la începutul verii în Liga a III-a, dar a revenit acum după ce o altă echipă din anturajul omului de afaceri, Luceafărul Oradea, a decis să se retragă din Liga a II-a și să lase locul liber.

Energeticianul, care în trecut a fost ACS Șirineasa, a devenit, de săptămâna trecută, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, în condițiile în care anul trecut se considera continuatoarea Jiului Petroșani, echipă care a aniversat, recent, un secol de existență.

Meciurile echipei Viitorul Pandurii Târgu-Jiu se desfășoară la Drobeta Turnu Severin, acolo unde, până anul trecut, a evoluat și Pandurii Târgu Jiu.

Comment here