Minerit și EnergieStirile Zilei

Reducerea vârstei de pensionare. Rareș Bogdan: Orban are în sertare multe legi care înseamnă promisiuni electorale

Rareș Bogdan i-a amintit lui Ludovic Orban, într-o emisiune de televiziune, de legea de reducere a vârstei de pensionare, pentru care minerii protestează, la Târgu-Jiu, din data de 8 februarie.

Liderii  protestatarilor s-au întâlnit, la finalul săptămânii trecute, cu prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal. Ulterior, la Prima TV, Rareș Bogdan a trecut legea de reducere a vârstei de pensionare la capitolul promisiuni electorale neonorate.

Nicu Bunoaica susține că, în timpul discuțiilor de la București, Rareș Bogdan l-a sunat pe premierul Florin Cîțu și chiar și pe liderul AUR, George Simion. În ciuda acestor demersuri, protestatarii nu vor părăsi Piața Prefecturii din Târgu-Jiu.  

”Ai încredere în oamenii politici doar dacă se rezolvă.Vrem ca legea să fie în Monitorul Oficial, altfel nu plecăm de aici nici morți” spune președintele Sindicatului Solidaritatea 2013.

Manu Tomescu spune că, în urma discuțiilor cu prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal, s-a ajuns la concluzia că impactul bugetar nu va fi chiar așa de mare, dacă legea de reducere a vârstei de pensionare va fi adoptată.

”L-am convins că are și partidul de pierdut, ca imagine și voturi. Nu cred că va mai vota cineva partidul care nu va susține acest proiect” declară Tomescu.  

Tomescu afirmă că statul are un singur lucru de făcut pentru a salva Complexul Energetic Oltenia: să-i ia de pe umeri povara certificatelor de carbon.

Comment here