Minerit și EnergieStirile Zilei

Reducerea vârstei de pensionare. Manta: Legea nu poate fi aplicată. Lădaru: Legea e bună

Dispută, la Interviurile Infinit FM, între doi avocați cunoscuți din județ pe pensionarea anticipată a minerilor.

Pantelimon Manta consideră că este nevoie de un nou act normativ, pentru că legea promulgată în vară n-ar fi trebuit să facă referire la condițiile speciale din cadrul Complexului Energetic Oltenia.

”Ce faci cu cei care s-au pensionat până aici? Condițiile speciale presupun aspecte de ordin tehnic, acte normative și constatări ale organelor de specialitate privind condițiile grele” a comentat fostul deputat.  

Eduard Lădaru, pe de altă parte, a dat vina pe funcționarii Casei de Pensii pentru nepunerea în aplicare a Legii nr. 197/2021.

Pantelimon Manta a ridicat problema minerilor și energeticienilor pensionați anul trecut, spre exemplu, care, dacă s-ar aplica Legea nr.197/2021, vor avea pensii mai mici decât cei care vor pleca de-acum înainte.

”Nu are nicio importanță, există principiul aplicării imediate a legii noi” a replicat Eduard Lădaru.

Comment here