Minerit și EnergieRovinariStirile Zilei

Război între sindicate la Rovinari. ”Jan Popescu căpușează CEO cu bună știință”

Este război între sindicate la Termocentrala Rovinari. Sindicatul Energia Rovinari, al lui Constantin Mitrescu, a sesizat conducerea Complexului Energetic Oltenia, care a trimis corpul de control, privind transportul salariaților la locul de muncă.

Într-un comunicat de presă, se acuză că firma controlată de liderul SMEO, Jan Popescu, căpușează CEO, încasând sume de bani pentru servicii fictive. Firma deține microbuze care asigură transportul salariaților la locul de muncă. Numai că, unul dintre microbuze n-a fost pe traseu, în ultima perioadă, dar banii ar fi fost decontați de companie.

Mitrescu susține că ar fi fost deschis dosar penal privind firma controlată de Jan Popescu.

Liderul Sindicatului Energia Rovinari recunoaște că se duce un război cu Sindicatul Mine Energie Oltenia pentru membri. Organizațiile sindicale vor avea mult de suferit la acest capitol, în condițiile în care va ajunge să fie aplicată legea de reducere a vârstei de pensionare, iar mii de salariați se vor pensiona.  

Comment here