Liderii sindicali din Complexul Energetic Oltenia pun la zid europarlamentarii PSD care, săptămâna trecută, au votat, la Bruxelles, reducerea emisiilor de carbon cu 60%, până în 2030, ceea ce afectează și Complexul Energetic Oltenia.
”Este regretabil că cei de la PSD au făcut asta! Anul trecut, venea Manda pe aici și promitea” a comentat, la Interviurile Infinit FM, Constantin Mitrescu, vicepreședintele Federației Naționale Mine Energie.
Și Gabriel Căldărușe, președintele SMEO, s-a declarat șocat de votul dat de europarlamentarii PSD și a acuzat limbaj dublu.
”Germania a dat drumul la o nouă termocentrală pe bază de cărbune cu durată de 30 de ani. La noi, este o nebunie ce se întâmplă!” a comentat sindicalistul.
Deputatul Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj, spune că nu numai europarlamentarii PSD ci și cei ai USR au fost de acord cu inițiativa de reducere a emisiilor de carbon cu 60%, în următorii 10 ani.
În replică, deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, amintește de legile pe care le-a făcut pentru Complexul Energetic Oltenia.
Weber acuză PNL că a refuzat, marți, să voteze proiectul de lege ce prevedea ca și alți angajați CEO să fi incluși la condiții deosebite de muncă și să poată beneficia de reducerea vârstei de pensionare.
Comment here