LIFE

Puloverul purtat de Kurt Cobain în concertul unplugged al trupei Nirvana, vândut pentru mai mult de 330.000 de dolari

Puloverul purtat de Kurt Cobain în concertul unplugged al trupei Nirvana din 1993 a fost vândut la licitaţie pentru mai mult de 330.000 de dolari, potrivit BBC.

Obiectul vestimentar tricotat, ars cu ţigara şi nespălat de peste douăzeci de ani, de când liderul trupei l-a purtat ultima dată, a fost adjudecat la New York contra sumei de 334.000 de dolari. În prezent, este cel mai scump pulover vândut vreodată la licitaţie. Darren Julien, preşedintele casei Julien’s Auction, a spus că puloverul din caşmir al lui Cobain este „sfântul graal al lucrurilor purtate de el vreodată”.

La aceeaşi licitaţie a fost vândută şi chitara personalizată Fender Mustang, folosită de muzician în turneul „In Utero”. Instrumentul a fost adjudecat contra sumei de 340.000 de dolari, după ce mai mulţi ani a fost expus la muzeul Rock and Roll Hall of Fame.

Kurt Cobain a format Nirvana împreună cu basistul Krist Novoselić, în 1987, în Aberdeen. Trupa s-a stabilit mai târziu în Seattle, iar în 1990, toboşarul Dave Grohl s-a alăturat celor doi membri fondatori. Nirvana a lansat trei albume de studio – „Bleach” (1989), „Nevermind” (1991) şi „In Utero” (1993) – şi a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2014.

Pe 8 aprilie 1994, la vârsta de 27 de ani, Kurt Cobain a fost găsit mort în casa lui din Seattle. Analizele au determinat că moartea sa a survenit, cu trei zile înainte, prin împuşcare, iar arma şi un bilet de adio au fost găsite la faţa locului.

Comment here