Stirile Zilei

Protest la Târgu-Jiu împotriva majorării tarifelor la apă și canalizare

O mână de oameni s-au adunat, miercuri, la primele ore ale dimineții, în Piața Prefecturii pentru a-și exprima nemulțumirea.

Totul, după ce ADIA a decis pe 8 decembrie 2020 care vor fi noile tarife. Astfel, prețul pentru apa potabilă va fi de 2,69 lei/mc plus TVA, iar tariful la canalizare de 2,88 lei/mc, fără TVA. Anul viitor, prețul la apă va fi majorat cu 30%, fiind apoi prevăzute alte majorări anuale până în 2026. La fel și la canalizare vor fi majorări de 10%, în următorii doi ani, în 2023, o majorare de 40% și apoi alte majorări până în 2026.

Unul dintre participanți, Nicolae Ivăniși, se arată dezamăgit de lipsa de implicare a cetățenilor, în acțiuni ce vizează interese ale comunității. “Am rămas iar singuri. Probabil, patru ani, așa vom defila”, spune coordonatorul Alternativei pentru Demnitate Națională Gorj.

Nicolae Ivăniși critică majorarea tarifelor la apă și canalizare, în condițiile în care serviciile oferite de operatorul regional Aparegio lasă de dorit.

Comments (1)

  1. Sa stați în casa sa nu ieșiți în strada sa opriți nemerniciile care se fac. Sa nu va plângeți unii la alții ca plătiți mult la apa, canal sau altele ca nu știți sa fiți uniți, patrioti si sa acționați când ceva nu e in ordine. Stati cu capul în nisip ca strutul iar cei de la conducere profita de situație. Tg jiul a rămas în urma mult de tot, investitii nu, modernizare nu, locuri de munca nu dar ciolaneala da

Comment here