StiriTârgu-Jiu

Procurori și judecători, RECLAMAȚI de agentul Negoiță

Polițistul gorjean, condamnat săptămâna trecută pentru fapte de corupție, i-a reclamat pe procurorii și judecătorii din dosarul său la Secția Specială de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.

Agentul Gabriel Negoiță a depus plângerea la București, la Parchetul General. Într-un comentariu de pe contul său de Facebook, a menționat că a făcut un asemenea demers după ce i-a fost „distrusă viața și cariera
pentru a satisface mofturile și setea de răzbunare a unui procuror, cu veritabile talente în ale torturii”.

Fără să precizeze public vreun nume, agentul spune că în plângerea depusă la București a trebuit să vorbească inclusiv despre alți polițiști pe care îi numește „colegi, turnători ordinari de fapte ireale”. El are la dispoziție două săptămâni pentru a le prezenta anchetatorilor dovezi în sprijinul afirmațiilor sale.

Gabriel Negoiță a fost găsit vinovat, săptămâna trecută, de comiterea mai multor infracțiuni de luare de mită și trafic de influență. Pentru că ar fi luat o mită ce însumează 1300 de lei și câteva lemne, agentul a fost condamnat la 5,8 ani de închisoare. Pedeapsa respectivă este una dintre cele mai mari dispuse de instanțele din Gorj.

Agentul se declară nevinovat și a contestat sentința Tribunalului Gorj, sperând că își va dovedi nevinovăția în fața magistraților Curții de Apel Craiova. Procurorii au contestat însă și ei sentința, considerând că polițistul a primit o pedeapsă prea blândă în comparație cu acuzațiile care îi sunt aduse.

Gabriel Negoiță a mai fost anchetat de procurorii gorjeni într-un dosar similar, acolo fiind scos de sub urmărire penală.

Comment here