Din JudetStiriStirile Zilei

Primarul Bârcă, mândru de performanța de la Cupa Satelor. ”La noi, la Turburea, sunt numai ÎNVINGĂTORI!”

Primarul din Turburea, mândru de performanța echipei de copii care a ajuns în finală la Cupa Satelor Under 13, organizată de Federația Română de Fotbal. Ion Bârcă vrea să-i premieze pe micuții care au fost deja, felicitați de prefect și de președintele Consiliului Județean Gorj.

Echipa de copii a câștigat turneul regional Cupa Satelor U13, organizat la finalul săptămânii trecute la Ișalnița. La start s-au aflat echipe de micuți din Gorj, Dolj, Vâlcea, Mehedinți și Olt. În finală, copiii din Turburea au reușit să se impună în fața echipei din Teișani-Dolj.

”La noi, la Turburea, sunt numai învingători! Nu ne place decât locul I” spune, mândru, primarul Ion Bârcă.

Faza finală a Cupei Satelor Under 13 se va desfășura în perioada 9-12 mai 2019, la Constanța, câștigătoarea urmând să însoțească echipa națională de fotbal a României în deplasarea din Norvegia,  pentru preliminariile Euro 2020.

Primarul Bârcă îi felicită pe profesorii care s-au implicat în pregătirea echipei de fotbal, și se laudă că Turburea stă foarte bine și-n Campionatul Județean al Primăriilor.

Comment here