Stirile ZileiTârgu-Jiu

Popa: Mă bucur că Romanescu a spus că sunt specialist în gunoaie

Luis Popa a criticat, pe pagina de socializare, modul în care a fost făcută noua organigramă a Primăriei Târgu-Jiu.

Consilierul municipal s-a întrebat dacă a fost cerut avizul de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau dacă ”pentru aceste modificări a fost consultat și sindicatul, cum este cazul, de exemplu, la Poliția Locală”. Tot pe Facebook, primarul liberal Marcel Romanescu a reacționat acuzând că ”sunt multe reacții furibunde prin care se încearcă protejarea funcțiilor de șef din Poliția Locală, remunerate cu peste 6000 de lei net în fiecare lună”.

”Dacă se face analiză la Poliția Locală se va vedea că cei cu salarii mari rămân în continuare pe posturi” spune Popa.

Marcel Romanescu l-a taxat pe Luis Popa, pe pagina de socializare, acuzându-l că este “specialist în gunoaie și ar trebui să-și aducă aminte că a fost artizanul gropii de gunoi “ecologice” a orașului și al betonului amprentat din centrul municipiului”.

“Măcar eu sunt specialist în ceva” reacționează fostul director al firmei Polaris.

Comment here