LIFE

Poliţia italiană a descoperit un complot pentru formarea unui nou partid nazist

Poliţia italiană a anunţat, joi, că a descoperit un complot pentru formarea unui nou partid nazist şi a confiscat un număr mare de arme, în timpul percheziţiilor care au avut loc la nivel naţional, transmite Reuters.

La investigaţia care a început în urmă cu doi ani au participat poliţişti din 16 localităţi şi oraşe, din insula mediteraneană Sicilia până în Alpii din nordul Italiei. Investigaţia a scos la iveală ”o arie uriaşă şi variată de subiecte, persoane din locuri diferite, unite de acelaşi fanatism ideologic şi dornice să creeze o mişcare deschisă pro-nazistă, xenofobă şi anti-semită”, potrivit unui comunicat al poliţiei. Poliţia nu a precizat câte persoane s-au alăturat mişcării sau câte arestări au avut loc. În Italia, ”apărarea fascismului” şi eforturile de refacere a partidelor fasciste sunt ilegale.

Noul partid se numea Partidul Naţional Socialist Italian al Muncitorilor, iar poliţia a prezentat zvastici şi imagini ale lui Adolf Hitler, confiscate în timpul percheziţiilor efectuate la 19 proprietăţi. De asemenea, a mai fost descoperit un număr mare de arme, între care pistoale, arme de vânătoare şi arbalete. Grupul a creat legături cu grupuri extremiste din străinătate, inclusiv din Portugalia, Marea Britanie şi Franţa.

În luna iulie, poliţia a descoperit un număr uriaş de arme, între care rachete aer-aer, aparţinând unor extremişti de dreapta, în timp ce, în noiembrie, doi bărbaţi legaţi de un alt grup de simpatizanţi nazişti au fost arestaţi sub suspiciunea că planificau un atac asupra unei moschei.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here