Minerit și EnergieStirile Zilei

Plx 75/2021, aviz POZITIV în Comisia de Muncă. Mitrescu, supărat pe liberali

Veste bună pentru angajații Complexului Energetic Oltenia. Proiectul de lege de reducere a vârstei de pensionare a primit, marți, aviz pozitiv în cadrul Comisiei de Muncă a Camerei Deputaților. Parlamentarii liberali s-au abținut.

Este actul normativ pentru care zeci de mineri și energeticieni au protestat în stradă din luna februarie, la Târgu-Jiu, și a stârnit dispute aprinse în mediul politic, în special între formațiunile politice aflate la putere, PNL și USR-PLUS. Urmează votul în plenul Camerei Deputaților.

Constantin Mitrescu, președinte Sindicatul Energia Rovinari, este supărat pe liberalii care s-au abținut la vot, deși sunt inițiatori ai legii.

Constantin Mitrescu este unul dintre ”greii” sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia care a susținut, încă de la început, revendicarea protestatarilor din Piața Prefecturii privind reducerea vârstei de pensionare. Acum, vrea să participe la votul din plenul Camerei Deputaților.

Luni, înaintea votului din Comisia de Muncă,  mai multe organizații sindicale din cadrul Complexului Energetic Oltenia le-au cerut guvernanților să susțină proiectul de lege care ar permite pensionarea mai devreme a minerilor și energeticienilor. Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate Univers a trimis o adresă guvernului, prin care a cerut “votarea în regim de urgență a Plx 75/2021, conform amendamentului depus și validat la Comisia pentru industrii și servicii”. Adrese similare au transmis și Eugen Iovan de la Sindicatul Energia Turceni, Paul Constantinescu de la Sindicatul Liber Cariera Husnicioara, Gelă Ionescu de la Sindicatul Energetic Craiova sau Constantin Mitrescu de la Sindicatul Energia Rovinari.

Eugen Iovan

Organizațiile sindicale mai solicită guvernanților ordonanță care să le asigure venit de completare angajaților Complexului Energetic Oltenia disponibilizați, suportarea costului cu certificatele de carbon de către guvern, scutirea companiei de la plata certificatelor verzi pentru energia folosită în procesul de producție.

”Să le dea celor care pleacă 10.000 de euro, ca la Mintia” cere Eugen Iovan.

Comment here