Stirile ZileiTârgu-Jiu

PLUS Gorj îi cere demisia. Narcis Stoian: DSP Gorj și-a făcut datoria

PLUS Gorj cere, printr-un comunicat de presă, demisiile lui Dumitru Vienescu și Narcis Stoian, șefii Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu și Direcției de Sănătate Publică Gorj.

Partidul lui Cioloș dezaprobă ”modul în care conducerile DSP și SJU au gestionat sectorul de sănătate din județul Gorj, pe perioada scursă de la începutul pandemiei de coronavirus și până în prezent”. PLUS Gorj apreciază ca fiind ”total necorespunzătoare” prestațiile manageriale ale lui Narcis Stoian și Dumitru Vienescu. Printre motivele invocate se află și acela că, deși a fost inaugurat de 3 săptămâni, laboratorul genetic din cadrul Spitalului Județean nu a fost acreditat nici până astăzi.

Otilia Belcineanu, președintele PLUS Gorj

În replică, Narcis Stoian, directorul Direcției de Sănătate Publică Gorj, spune că instituția pe care o conduce și-a făcut pe deplin datoria în ceea ce privește laboratorul de genetică, acordând autorizația de funcționare. Numai că, personalul medical nu a fost suficient instruit.

Deși laboratorul de genetică de la Târgu-Jiu nu a fost acreditat de Ministerul Sănătății, el funcționează, fiind efectuate peste 500 de teste până azi, ne-a mai spus Narcis Stoian.

Cu excepția personalului neinstruit, și faptul că a fost completat greșit un formular i-a făcut pe oficialii din minister să întârzie acreditarea. Șeful DSP Gorj spune însă că, din documentația trimisă la minister, se putea observa că vortexurile trecute lipsă în formular, există de fapt în dotarea laboratorului.

Comment here