Minerit și EnergieStirile Zilei

Pîrvulescu: Chestiunile de salarizare sunt vârful negocierii, încă n-am ajuns acolo

Nu s-a discutat despre majorări salariale la ședința de miercuri a comisiei mixte de la Complexul Energetic Oltenia.

”Chestiunile acestea sunt etapizate. Chestiunile de salarizare sunt vârful negocierii, deocamdată nu am ajuns acolo” declară Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie.

Miercuri s-a discutat despre ajutoarele care trebuie acordate minerilor și energeticienilor cu probleme de sănătate, dar și despre regulamentul de achiziție a cărbunelui de către salariați.

Dumitru Pîrvulescu afirmă că, până la începutul lunii aprilie, va trebui abordat și subiectul majorărilor salariale, la negocierile cu administrația CEO.  

”Vom lua maxim cât se poate lua pe această societate” declară liderul sindical, în condițiile în care în buget este prevăzută o majorare de doar 6%.

Minerii de la Jilț s-au plâns, în presa locală, că încă nu s-au primit voucherele de vacanță pe luna martie. Dumitru Pîrvulescu afirmă că luna încă nu s-a încheiat și că nu crede că vor apărea probleme în alimentarea voucherelor.