Sportive

Peptenatu, intervenție în dosarul Pandurii-acționari. ”Voi fi audiat pe 24 martie”

Valentin Peptenatu, șeful Galeriei ”Durii” și sindicatele lui Constantin Crețan și Nicu Bunoaica, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, au intervenit în dosarul Pandurii- acționari, aflat, acum, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.   

Peptenatu a intervenit în favoarea Consiliului Local Târgu-Jiu, care ar avea de plată circa 20 de miliarde de lei vechi, către clubul de fotbal dacă rămân în picioare decizii anterioare ale instanței. Intervențiile au făcut ca instanța să amâne pronunțarea de pe 3 februarie pe 24 martie, când și șeful Galeriei Durii urmează să fie audiat la Înalta Curte.

Peptenatu îl critică pe principalul creditor al clubului de fotbal, fostul președinte Marin Condescu, care s-a arătat încrezător într-o decizie favorabilă a instanței. Șeful Galeriei Durii a avut un schimb de replici și cu Marin Golea, administratorul special al clubului de fotbal, iritat de intervenția sa în dosar.  

Comment here