Stirile ZileiTârgu-Jiu

Pecingină: USR e apendicul AUR. Miruță: PNL vrea să dea bani la baroni

”Nu pot acești copii răsfățați ai politicii să impună pe cine vrea Partidul Național Liberal ca și premier” spune deputatul Gheorghe Pecingină, vicepreședinte PNL Gorj, după ce partidul lui Barna și Cioloș a  depus, vineri, moţiunea de cenzură “Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!”, semnată de 122 de parlamentari de la USR-PLUS şi AUR.

Și PSD a anunțat că va veni cu propria-i moțiune de cenzură, dar și că o va vota pe cea a USR-PLUS, dacă fi cazul.

Gheorghe Pecingină taxează alianța ad-hoc dintre USR-PLUS și AUR.

”Este o alianță împotriva firii, acolo se situează. Nu pot să mai țină lecții de moralitate câtă vreme s-au aliat cu AUR” declară deputatul.

Pecingină îi acuză pe cei de la USR-PLUS că procedează precum Dragnea, dărâmându-și propriul guvern.  

Senatorul PSD Cristi Rujan consideră că USR-PLUS face circ amenințând cu moțiunea de cenzură. Spune că cel mai simplu ar fi fost ca miniștrii acestui partid să demisioneze din guvern.  

Deputatul Radu Miruță, președinte USR-PLUS Gorj, afirmă că nu este vorba despre nicio alianță cu AUR ci parlamentarii acestui partid n-au făcut decât să achieseze la textul moțiunii redactat de USR-PLUS.

Miruță spune că, prin noul program de investiții ”Anghel Saligny”, Florin Cîțu încearcă să cumpere baronii locali pentru a avea susținere la congresul din 27 septembrie.

Comment here