Minerit și EnergieStirile Zilei

Pârvulescu și Mitrescu, alături de minerii protestatari. ”Vii și spui că închizi, atunci pune și pachete sociale!”

Deși n-au anunțat că se solidarizează cu acțiunile de protest inițiate de Nicu Bunoaica și Constantin Crețan, liderii FNME,  Dumitru Pârvulescu și Constantin Mitrescu, au fost prezenți, luni seară, în piață.

Mitrescu a declarat, în urmă cu câteva săptămâni, că susține legea privind pensionarea anticipată a angajaților Complexului Energetic Oltenia.

Mitrescu se așteaptă la ce este mai rău pentru Complexul Energetic Oltenia, în urma pozițiilor transmise de Comisia Europeană, în ultimele săptămâni.   

”Vii și spui că închizi, pentru că această energie este otravă. Atunci, pune și pachete sociale, nu-ți bați joc de oameni și-i lași, la 50 de ani, fără serviciu” declară sindicalistul.

Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, spune că legea privind reducerea vârstei de pensionare, pe care minerii o vor trecută de Camera Deputaților, are câteva lacune care ar trebui corectate. Altfel, angajaților CE Oltenia li s-ar aplica începând cu anul 2029.

Comment here