Minerit și EnergieStirile Zilei

Pârvulescu: Din păcate, asistăm la o competiție teatrală în piața publică

”Din păcate, asistăm la o competiție teatrală în piața publică” spune Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, referindu-se la protestatarii aflați de două luni în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu, pentru reducerea vârstei de pensionare.

“Chiar dacă îi credeți de bună credință pe unii și pe alții, o să vedeți că realitatea e cu totul alta decât se prezintă” zice liderul sindical.

Declarațiile vin în contextul în care Manu Tomescu, unul dintre liderii protestatarilor, îi tot acuză pe ”boșii din sindicate” că încearcă să pună bețe-n roate legii de reducere a vârstei de pensionare.

Constantin Mitrescu și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte FNME și a amenințat cu plecarea din federație.

“Fiecare sindicat e independent, poate sta sau nu la masă cu ceilalți colegi din federație” reacționează Dumitru Pârvulescu.

Comment here