NovaciStirile Zilei

Pârtia de 1,5 kilometri, noua atracție a stațiunii Rânca

Mii de turiști sunt așteptate din nou la Rânca, mai ales că de acum încolo este disponibilă și o nouă pârtie de schi, de 1,5 km lungime.

Noua pârtie este amenajată lângă telescaunul de pe Vârful Păpușa, iar sub telescaun este deschisă și o pârtie de 800 de metri, cotată la culoarea roșie, pentru că este mai periculoasă. Administratorul domeniului schiabil din stațiune, omul de afaceri Vasile Mitroi, spune că noua pârtie a devenit acum atracția Râncii, datorită lungimii sale și gradului mediu de dificultate.

Noua pârtie a fost deja încercată de turiști, iar cei care au schiat pe ea se declară bucuroși că a fost amenajată. Domeniul schiabil din Rânca a ajuns, acum, la peste 5 km lungime.

Numărul mare de turiști, așteptat în stațiune în zilele următoare, se datorează și faptului că elevii sunt în vacanță.

La Rânca a nins abundent toată iarna, iar primarul din Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, spune că sunt zone  în care nămeții ajung și la 3 metri înălțime.

Pentru turiștii care ajung la Rânca, în următoarele zile, salvamontiștii au o serie de recomandări. Cea mai importantă este aceea de a nu se aventura pe pârtie fără echipamentul necesar practicării sporturilor de iarnă.

Dorel Cupă, Salvamont Gorj

Comment here