LIFE

Partenera lui James Bond, din “Quantum of Solace”, infectată cu coronavirus

Actriţa Olga Kurylenko, cunoscută ca una dintre “Bond’s Girls”, a anunţat că a fost contaminată cu coronavirus

Olga Kurylenko, cunoscută ca “Bond’s Girl” din “Quantum of Solance”, a dezvăluit că a fost contaminată cu coronavirus. Actriţa franceză, de origine ucraineană, a făcut acest anunţ pe Instagram, alături de o fotografie cu fereastra locuinţei sale.

“Închisă în casă după ce am fost testată pozitiv cu coronavirus. Sunt bolnavă de aproape o săptămână. Febra şi oboseala sunt principalele mele simptome. Aveţi grijă de voi şi luaţi totul în serios”, a scris ea celor peste 576.000 de admiratori.

Ea a primit susţinea unei alte actriţe, Milla Jovovich. “Dumnezeule, sper că te simţi mai bine, ne rugăm pentru tine”, a comentat ea.

Olga Kurylenko, 40 de ani, nu este prima celebritate care a fost diagnosticată pozitiv cu coronavirus. Actorul Tom Hanks şi soţia sa, Rita Wilson, ambii în vârstă de 63 de ani, au anunţat, joi, din Australia, că sunt infectaţi. În prezent, ei sunt izolaţi şi spitalizaţi. “Ne simţim puţin obosiţi, ca şi cum am avea o răceală şi dureri musculare”, a explicat actorul din “Forrest Gump”.

Comment here