Sportive

Pandurii Târgu-Jiu s-a reunit cu 32 de jucători la primul antrenament al noului sezon

Lotul echipei Pandurii Târgu-Jiu s-a reunit, luni după-amiază, pentru a începe pregătirea noului sezon, 2021-2022. Jucătorii au avut parte și de o surpriză din partea suporterilor care i-au primit cu steaguri și fumigene și le-au urat bun venit.

Antrenorul Călin Cojocaru a avut un număr de 32 de jucători la prima şedinţă de pregătire din noul sezon 2021 – 2022, majoritatea acestora fiind gorjeni şi juniori de la Centrul de Copii şi Juniori al Clubului Pandurii.

Pe lângă jucătorii care au evoluat la Pandurii și sezonul trecut, Alexandru Opriţa, Gabriel Dodoi, Marian Habet, Horaţiu Peia, Ovidiu Rasoveanu, Raul Cojocaru, Emanuel Okeke, Carlos Corduneanu și Daniel Filip, s-au alăturat lotului şi alţi foşti jucători ai echipei Pandurii care revin la Târgu-Jiu în acest sezon: Denis Brânzan, Gabriel Oiţă, Adrian Tănăsoiu şi Alexandru Dinu-Ivănescu, dar şi o serie de juniori de la Centrul de Copii şi Juniori al clubului, care vor fi testaţi de antrenorul Călin Cojocaru în perioada de pregătire.

S-au mai alăturat lotului şi alţi jucători aflaţi în probe în această perioadă de pregătire, şi urmează să revină la echipă şi Marian Pleaşcă, Cătălin Iovicin şi Felipe Acosta, jucători care au fost învoiţi pentru câteva zile.

Comment here